Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Regele Charles va fi operat săptămâna viitoare

regele charles

Regele Charles al III-lea se va prezenta săptămâna viitoare la spital pentru a fi operat din cauza unei afecţiuni la prostată, informează BBC.

"La fel ca mii de bărbaţi în fiecare an, Regele a solicitat tratament pentru o prostată mărită", se arată într-un comunicat, potrivit news.ro.

Palatul Buckingham a precizat că afecţiunea regelui este benignă, dar că acesta va fi supus unei "proceduri corective".

Angajamentele publice ale regelui în vârstă de 75 de ani vor fi amânate pentru o scurtă perioadă de recuperare, a precizat Palatul.

Anunţul vine la scurt timp după ce s-a aflat că Prinţesa de Wales, Catherine, se află în spital după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale abdominale.

Mărirea benignă a prostatei este frecventă la bărbaţii de peste 50 de ani şi nu este, de obicei, o afecţiune gravă. Afecţiunea nu înseamnă că pacientul are un risc crescut de a dezvolta cancer de prostată, precizează BBC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.