DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Reghecampf (U Craiova) - Suntem pe drumul cel bun, ne dorim să legăm victorii pentru a urca în clasament

Chindia Târgovişte

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa este pe drumul cel bun şi îşi doreşte ca aceasta să lege cât mai multe victorii pentru a urca în clasamentul Ligii I.

"Ne dorim să câştigăm vineri cu Chindia, e foarte important să continuăm pe aceeaşi linie şi să ajungem cât mai sus în clasament. Întâlnim o echipă care se apără foarte bine şi de aceea avem nevoie de inspiraţie, avem nevoie de ceea ce am văzut la ultima noastră partidă pentru a ne impune şi acum. Suntem pe drumul cel bun şi ne dorim să legăm cât mai multe victorii pentru a urca în clasament. Jucătorii în momentul de faţă cred că au prins gustul victoriei şi îşi doresc şi ei ca de la partidă la partidă să fie mult mai buni pentru a ajunge acolo unde ne dorim toţi", a spus tehnicianul, informează Agerpres.

"Chindia joacă organizat, este o echipă agresivă şi pot spune chiar că în unele partide a avut ghinion. De aceea trebuie să fim foarte montaţi pentru meciul de vineri. Noi deocamdată suntem greu de descifrat, pentru că stăm bine în toate compartimentele. Echipa noastră nu mai stă într-un jucător, la fiecare meci îşi creează per ansamblu multe ocazii. Probabil e un avantaj că Emil Săndoi cunoaşte bine jucătorii, dar nu contează foarte mult acest lucru. Toţi antrenorii din Liga I cunosc jucătorii echipei pe care urmează să o întâlnească. Important este ca noi să dăm acelaşi randament, echipa să joace şi să arate că în ultimele partide", a adăugat Reghecampf.

Fundaşul Antoine Conte este incert pentru partida de vineri cu Chindia Târgovişte, a anunţat antrenorul. "Elvir Koljic va intra cu noi la antrenament, dar Conte are o accidentare cronică, e o problemă pe care o are de foarte mult timp. Vom vedea cum va reacţiona la următoarele antrenamente, dar nu pot să spun sigur dacă va juca sau nu cu Chindia", a explicat Laurenţiu Reghecampf.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte, vineri, de la ora 20:30, în deplasare, formaţia Chindia Târgovişte, într-o partidă contând pentru etapa a 13-a a Ligii I.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.