Regimul de alertă întărit la Moscova, anunţat miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, nu va duce "în acest stadiu" la schimbări în viaţa de zi cu zi a locuitorilor capitalei ruse, a afirmat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, informează AFP, potrivit Agerpres.
"În aplicarea decretelor (semnate de Putin), vom lua măsurile necesare pentru a ameliora securitatea instalaţiilor civile şi a instalaţiilor critice", a declarat Sobianin, într-un comunicat postat pe blogul său.
"În acelaşi timp, trebuie să spun că în acest stadiu nicio măsură nu a fost pusă în aplicare pentru a limita ritmul normal al vieţii în oraş", a ţinut Sobianin să sublinieze, în condiţiile în care regimul de alertă întărit ar putea duce la impunerea unor restricţii de deplasare şi a unei securităţi întărite la Moscova, unde prezenţa poliţiei este deja una importantă.
Potrivit decretului, regimul de alertă întărit este instaurat în districtul federal central, unde se află şi capitala Moscova.
"Sarcinile pentru a asigura stabilitatea economiei, măsurile de securitate, (...) apărarea civilă, protecţia împotriva situaţiilor de urgenţă, (toate) vor fi rezolvate de serviciile federale şi municipale competente", a conchis Sobianin în comunicatul său.
Mai devreme în timpul zilei de miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat instaurarea legii marţiale în patru teritorii ucrainene anexate în septembrie de Moscova - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie - în faţa avansării armatei ucrainene.
Kremlinul a publicat în aceeaşi zi un decret prin care confirmă intrarea în vigoare a legii marţiale în aceste teritorii, începând de joi, orele locale 00:00.
Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a catalogat decizia lui Putin de a impune legea marţială în cele patru regiuni anexate drept o ''pseudo-legalizare a jefuirii proprietăţii ucrainenilor''.
Regim de alertă la Moscova: În acest stadiu nu sunt schimbări pentru locuitori
București
12°C
Articole Similare

3.076
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
3.076

97
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
97

5.486
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
5.486

3.253
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
3.253

3.720
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
3.720

2.229
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.229

62
India face un pas important în programul nuclear civil
62

7.298
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
7.298

2.769
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
2.769

82
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
82

127
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
127

108
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
108

5.300
Xi Jinping a ordonat o schimbare de strategie a Chinei: Încep să joace total diferit și vor evita crize precum cea din Orientul Mijlociu
5.300
















Comentează