Regimul sirian i-a cerut Iranului, principalul său aliat regional, să-şi sporească ajutorul militar, după înfrângerile suferite de armata sa în faţa rebelilor, informează AFP.
'Ne-am pus de acord asupra viitoarelor măsuri pe care să le luăm împreună, pentru a face faţă terorismului', a declarat ministrul apărării sirian, generalul Fahd al-Freij, citat de agenţia oficială Sana, după ce a efectuat o vizită de două zile în Iran. 'Este important să intensificăm eforturile pentru a înfrunta terorismul, mai ales după escaladarea din ultimele zile (a tensiunilor)', a adăugat acesta.
Într-o lună de zile, armata siriană, epuizată de patru ani de război împotriva rebelilor, a pierdut în nord, în favoarea Al-Qaida şi a aliaţilor săi islamişti, oraşul strategic Jisr al-Choughour, capitala provinciei Idleb, şi o cazarmă în aceeaşi provincie.
'Duşmanii Siriei nu precupeţesc niciun efort pentru a-şi continua complotul', a mai spus ministrul sirian al apărării, cu referire la rebeli şi susţinătorii acestora, în mod concret monarhiile arabe din Golf şi Turcia.
Citat de agenţia oficială iraniană Irna, omologul său iranian, generalul Hossein Dehgan, a afirmat că 'cele două părţi au convenit că este necesar să fie continuată cooperarea bilaterală, în vederea contracarării terorismului, extremismului şi violenţei, pentru instaurarea stabilităţii în regiune'. Potrivit lui Dehgan, jihadiştii şi Israelul acţionează în mod concertat.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a dezminţit recent faptul că trupe iraniene luptă pe pământ sirian, afirmând, la un post de televiziune francez, că 'ofiţeri şi comandanţi vin şi pleacă dintr-o ţară în alta', însă nu participă la lupte.
Însă, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), membri ai Gardienilor revoluţiei (armata de elită a Revoluţiei islamice) luptă alături de Hezbollah-ul şiit libanez şi de armata siriană, în special în sudul ţării.
Damascul şi Teheranul întreţin strânse relaţii după revoluţia islamică din 1979. Siria a fost singura ţară arabă care a susţinut în mod necondiţionat Iranul, în războiul său împotriva Irakului (1980-1989). AGERPRES
Regimul lui Bashar al-Assad cere ajutor militar Iranului
Articole Similare

0
Kamala Harris se opune „schimbării de regim” în Iran: Trump trage SUA „într-un război pe care poporul american nu îl dorește”
0

2.827
Escaladare fără precedent: IRGC anunță lovirea unui portavion SUA
2.827

1.281
VIDEO Scene de coșmar în Texas: 3 morți și 14 răniți într-un atac armat în centrul orașului - ancheta FBI a început
1.281

2.074
Escaladarea războuiului din Iran va produce un adevărat șoc la nivel mondial: Criză care va afecta și România
2.074

72
China a 'condamnat ferm' moartea ayatollahului Ali Khamenei
72

1.949
Iranul nu dă înapoi după moartea lui Khamenei: „Vom distruge bazele dușmanilor”
1.949

4.558
VIDEO Alertă majoră: Iran ar fi lovit o bază navală franceză din Abu Dhabi
4.558

5.630
BREAKING Fostul preşedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad a fost omorât într-un atac aerian asupra Teheranului
5.630

1.652
Khamenei a fost filat de CIA cu mult timp înainte ca SUA și Israel să declanșeze lovitura fatală, dezvăluie NYT
1.652

3.649
VIDEO Iranul a atacat puternic ambasadele Israelului: La Abu Dhabi, dronele iraniene au fost oprite extrem de greu
3.649

3.573
Gardienii Revoluţiei anunţă că au lansat un atac 'de mare anvergură contra inamicului'
3.573

12.512
BREAKING Arabia Saudită a autorizat lovituri împotriva Iranului: Are cea mai puternică armată din lumea arabă
12.512

2.426
Românii care au rămas blocați în Dubai primesc cazare gratis: Drepturile pasagerilor care înfruntă această criză
2.426

















Comentează