Regimul militar din Burkina Faso intenționează să reintroducă pedeapsa cu moartea

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 10-11-2024

Actualizat: 10-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Peter Hermes Furian / Alamy / Alamy / Profimedia

Burkina Faso analizează reintroducerea pedepsei cu moartea, abolită în 2018, potrivit unei surse guvernamentale. Decizia urmează a fi discutată de guvern și prezentată parlamentului de tranziție, informează AFP, potrivit news.ro

Ultima execuție în această țară vest-africană a avut loc în 1988, iar pedeapsa capitală a fost oficial abolită în 2018.

Ministrul Justiției, Rodrigue Bayala, a declarat recent că pedeapsa cu moartea va fi integrată în proiectul de cod penal, urmând viziunea liderului statului, căpitanul Ibrahim Traore, care a preluat puterea în septembrie 2022.

Potrivit Amnesty International, utilizarea pedepsei capitale a crescut pe continentul african, fiind vorba despre o triplare a execuțiilor și o creștere semnificativă a sentințelor de condamnare la moarte. În contrast, 24 de țări africane au abolit pedeapsa cu moartea pentru toate infracțiunile, iar alte două pentru infracțiuni obișnuite.

Decizia se adaugă altor modificări legislative din Burkina Faso, cum ar fi propunerea din iulie ce viza interzicerea homosexualității.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri