stiripesurse.ro

 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Regina Angliei a fost la un pas să fie ucisă. Ce s-a întâmplat

NBC News
regina elisabeta 2

Un detaliu extrem de grav a fost ascuns până acum: Regina Elisabeta a Marii Britanii a fost extrem de aproape de moarte la o tentativă de asasinat din urmă cu peste 30 de ani.

Totul s-a petrecut în cadrul unei vizite a Reginei în Noua Zeelandă, în 1981, se arată într-un raport recent prezentat de Metro.co.uk. În acel moment, Christopher John Lewis, un adolescent neozeelandez a fost la un pas să o ucidă pe Elisabeta a II-a. El și-a îndreptat arma către suverana care se afla în mașina oficială, în timpul unui tur al țării.

Ministrul Petre Daea sare în tabără lui Dragnea: 'Analizele periodice în partid devin obligatorii şi necesare'

Tânărul de 17 ani și-a ratat ținta, dar potrivit unei investigații conduse de reporterul Hamish Mc Neilly, adolescentul de 17 ani a devenit obsedat de ideea de a-i ucide pe membrii Casei Regale a Marii Britanii, iar oamenii politici se străduiau din răsputeri să ascundă cât de aproape s-a aflat regina de propria moarte.

La doar doi ani după ce a încercat să o împuște pe regină, tânărul care plănuia să îl ucidă pe Charles, a încercat să scape din spitalul psihiatric în care fusese internat în ruma fapte sale din Noua Zeelandă, scrie click.ro.

În anul 1995, poliția l-a trimis într-o excursie, în perioada în care regina avea programată efectuarea unui tur, într-o țară exotică pentru a se asigura că tânărul nu reprezintă o ameințare. El s-a sinucis doi ani mai târziu, în celula în care a fost încarcerat, potrivit theguardian.com.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.