Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Regina Marii Britanii și Boris Johnson au deschis cutia Pandorei: mii de persoane protestează în principalele orașe față de suspendarea Parlamentului

YouTube
protest marea britanie

Mii de persoane protestează în mai multe orașe din Marea Britanie față de decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord, relatează BBC, potrivit Mediafax.

Citește și: SURSE - Dăncilă a lăsat PSD cu ochii în soare la Mamaia: restructurarea Guvernului se discută mai întâi cu Cotroceniul .

Cele mai mari proteste au loc în Londra, Manchester, Leeds, York și Belfast. În Londra, manifestanții strigă „Boris Johnson, să îți fie rușine!”.

Manifestații au loc în peste 30 de orașe din Marea Britanie, printre care Edinburgh, Belfast, Cambridge, Exeter, Nottingham, Manchester, Glasgow și Birmingham

Jurnalistul și activistul Owen Jones, care urmează să țină un discurs în cadrul protestului din Londra, a transmis că protestele organizate sâmbătă sunt pentru apărarea democrației.

„Avem un prim-ministru ne-ales care suspendă reprezenanții aleși ai cetățenilor britanici, care ar trebui să judece cea mai mare răsturnare de situație de la finalul războaielor”, a declarat Owen Jones.

În orașul Oxford, manifestanții s-au adunat în fața Colegiului Balliol, unde a studiat Boris Johnson.

Protestele „Opriți lovitura de stat” sunt organizate de grupul O altă Europa este Posibilă, care militează împotriva Brexit. Grupul a anunțat că mai multe proteste sunt anunțate și în orașe europene, precum Amsterdam, Berlin și Riga.

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a reiterat marţi seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.