Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Registrul Auto Român, despre panouri despărțitoare din interiorul mașinilor: Folosiți materiale ușoare, transparente

www.agerpres.ro
Registrul Auto Român

Registrul Auto Român (RAR) recomandă folosirea unor materiale ușoare, transparente și flexibile ca panouri despărțitoare din interiorul mașinilor. Măsura este una de protecție pentru infectarea cu coronavirus, în special pentru taximetre, anunță MEDIAFAX.

RAR susține că fixarea panourilor trebuie să se realizeze prin soluții tip Velcro sau adezive care să permită demontarea ușoară pentru igienizare.

„RAR înțelege necesitatea unei protecții adecvate a participanților la trafic în această perioadă, atât a conducătorilor auto, cât și a pasagerilor, motiv pentru care recomandă utilizarea unor soluții temporare ușoare”, au spus reprezentații instituției.

Citește și: Tudose, atac devastator la adresa PNL și USR-PLUS: ‘Mor oamenii cu zile, dar puritanii politicii românești se bat pe transferuri îmbibate de principii’

Aceștia au arătat că montajul pe vehicul nu trebuie să implice utilizarea unui cadru solid, nu trebuie să afecteze integritatea structurală a vehiculului și nici să interfereze cu vreun echipament de siguranță cum ar fi centuri de siguranță sau airbag.

Suportul tetierelor poate fi totuși utilizat pentru fixare/susținere.

Reprezentanții RAR au precizat că optarea pentru astfel de soluții nu presupune reomologarea vehiculului și nu implică modificarea cărții de identitate a vehiculului.

„În conformitate cu legislația națională, în situația în care configurația unui vehicul este modificată în raport cu parametrii avuți în vedere la omologare, vehiculul se supune reomologării, fiind necesară refacerea tuturor încercărilor pentru sistemele afectate de modificare”, au explicat aceștia.

Citește și: Ultimă oră! Traian Băsescu face praf, în direct, alianța PNL-USR-PLUS: ‘Alianța marxisto-liberală’

RAR a mai menționat că montarea unor panouri fixe pe autoturisme, în spatele conducătorului auto, are impact asupra mai multor elemente constructive și implică reverificarea respectării cerințelor din reglementările aplicabile, cum ar fi instalarea și ancorarea centurilor de siguranță, omologarea scaunelor și absorbția de energie, proeminențele interioare, geamurile de securitate, impactul frontal și lateral, incluzând sistemele airbag din scaune și cele cortină, încălzirea și ventilația.

„Având în vedere echipamentele uzuale ale vehiculelor de fabricație recentă, spre exemplu sistemele airbag cortină, sau dimensiunile interioare ale majorității autoturismelor utilizate în regim de taxi în România, montajul unor panouri fixe ar conduce la imposibilitatea obținerii reomologării. Deloc de neglijat ar fi și costurile mari implicate de verificările de reomologare și perioada de timp necesară efectuării testelor respective”, au mai precizat reprezentanții RAR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.