Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Regizorul George Lucas, creatorul Star Wars a dezvăluit numele personajului său favorit

Regizorul George Lucas, creatorul seriei de filme "Star Wars", a declarat că Jar Jar Binks este personajul său favorit din întreaga franciză, relatează bbc.com, potrivit mediafax.

Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment organizat de fani, care marchează aniversarea de 20 de ani de la lansarea filmului "Star Wars: Episode I - The Phantom Menace/ Războiul Stelelor: Episodul I - Amenințarea fantomei". "Este unul dintre filmele mele favorite și, desigur, Jar Jar este personajul meu favorit", a afirmat cineastul de 74 de ani într-o înregistrare video.

Citește și: Mega-lovitură pentru Gică Popescu! Va fi executat silit pentru o sumă colosală

Dezvăluirea reprezintă o surpriză, deoarece personajul cu rol comic este unul dintre cele mai detestate în rândul fanilor și unul dintre cele mai puțin apreciate în presă. Un articol al ziarului american Huffington Post l-a plasat pe ultimul loc în topul personajelor din serie, iar revista Rolling Stone l-a exclus din clasamentul dedicat sagăi. "Dacă Darth Maul este o figură din cele mai negre coșmaruri ale lui George Lucas....atunci de unde a venit Jar Jar Binks?", au afirmat jurnalișii publicației.

Nici criticii de film nu au fost mai indulgenți cu extraterestrul amfibian. Aceștia au fost de părere că Jar Jar Binks a fost creat doar pentru a face pe plac copiilor sau l-au văzut ca fiind un stereotip rasist cu un accent nepotrivit.

Citește și: Mega-lovitură pentru Gică Popescu! Va fi executat silit pentru o sumă colosală

Reacțiile dure i-au cauzat probleme actorului Ahmed Best, care și-a împrumutat vocea personajului animat. Anul trecut, el a dezvăluit, pe platforma de micro-blogging Twitter, că a fost pe punctul de a se sinucide din cauza atitudinii pline de ură ale admiratorilor francizei.

Însă, la evenimentul care a avut loc luni, George Lucas i-a adus doar laude și a descis munca lui ca fiind fantastică.

"Sunt copleșit de dragostea și de susținerea pe care mi-ați arătat-o astăzi, la conferința de celebrare a Phantom Menace", a afirmat Best pe Twitter. "Mi-a fost foarte dificil să nu izbucnesc în lacrimi în semn de recunoștiință. Vă mulțumesc tuturor", a continuat acesta.

Citește și: Judecătorii au decis! Radet a intrat în faliment:’Trebuie să mulțumim pentru asta Ministerului Energiei’

Franciza "Star Wars/Războiul stelelor" a devenit un veritabil fenomen cultural, iar personaje precum Luke Skywalker, Prinţesa Leia şi Darth Vader şi fraze precum "May the force be with you" ("Forţa fie cu tine") au intrat în cultura pop.

Franciza "Star Wars", creată de George Lucas, a avut încasări de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977.

Cel mai nou film al seriei, "Star Wars: The Rise of Skywalker", va fi lansat pe 20 decembrie 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.