Regizorul Lee Tamahori, cunoscut pentru ''Once Were Warriors'' şi ''Die Another Day'', a murit la 75 de ani

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-11-2025 13:53

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Regizorul neozeelandez Lee Tamahori, care s-a remarcat graţie lungmetrajului ''Once Were Warriors'' (1994), cât şi pentru regia unui film din franciza ''James Bond'', a decedat vineri la vârsta de 75 de ani, a anunţat familia cineastului, potrivit AFP, potrivit Agerpres.

Este considerat una dintre personalităţile maori cele mai influente din industria de divertisment.

Cineastul a devenit cunoscut la Hollywood în 1994 graţie lungmetrajului ''Once Were Warriors'' (1994), o poveste despre violenţă şi sărăcie în sânul unei familii maori din Noua Zeelandă. Tamahori a realizat în 1995 primul său film american, ''Mulholland Falls'', cu Nick Nolte şi John Malkovich în rolurile principale.

Tamahori, care a regizat şi episoade din serialul ''The Sopranos'', era specializat, în ceea ce priveşte producţiile pentru marele ecran, în filmele de acţiune.

În anul 2002, a regizat ''Die Another Day'', un film din franciza ''James Bond'' şi care îl are în distribuţie pe Pierce Brosnan în rolul agentului 007 şi pe Halle Berry, în rolul partenerei acestuia.

Actorul Temuera Morrison, care a interpretat rolul principal în ''Once Were Warriors'', i-a adus un omagiu sâmbătă acestui ''om extraordinar''. ''E de ajuns să vedem numărul de maori care s-au lansat în această industrie, numărul de maori pe care i-a recrutat graţie audiţiilor sale'', a declarat actorul la Radio New Zealand.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri