Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Relațiile dintre China și Rusia se aprofundează, oficialii chinezi efectuând o vizită în Rusia în timp ce tensiunile cu SUA sunt la cote alarmate

vestidinrusia.ro
sua china rusia

Vizita în Rusia a unui oficial de rang înalt din China evidenţiază importanţa relaţiilor dintre cele două ţări, care au avansat pe fondul tensiunilor cu Occidentul şi reconfigurării situaţiei geopolitice din cauza conflictului din Ucraina, comentează publicaţia The Wall Street Journal, scrie Mediafax.

Wang Yi, fost ministru de Externe al Chinei, în prezent directorul Oficiului Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe a Partidului Comunist Chinez, se va deplasa luni la Moscova, la finalul unui turneu european în cursul căruia a prezentat angajamentul Beijingului pentru pacea în Ucraina şi intenţia intensificării relaţiilor diplomatice, după trei ani de izolare din cauza pandemiei.

Vizita lui Wang Yi în Rusia este în contrast cu noile tensiuni în relaţia dintre Statele Unite şi China, din cauza doborârii unui balon chinez suspectat de spionaj.

Sâmbătă, Wang Yi s-a întâlnit cu secretarul de Stat american, Antony Blinken, cu ocazia Conferinţei pentru Securitate de la München. Întâlnirea neprogramată s-a derulat într-o atmosferă tensionată, după ce Wang Yi afirmase că doborârea balonului chinez în SUA a fost o reacţie "aproape isterică".

În schimb, deplasarea diplomatului chinez la Moscova are loc cu doar câteva zile înainte de prima aniversare a invaziei militare ruse în Ucraina.

"Conflictul din Ucraina a accentuat izolarea Rusiei în lume, a intensificat dependenţa economică a ţării de China şi s-a înscris în obiectivul îndelungat al Beijingului de a găsi parteneri cu care să contracareze Occidentul. Dependenţa din ce în ce mai mare a Rusiei de China a oferit Beijingului un element de valoare în promovarea priorităţilor geopolitice. Spre exemplu, poate conta pe veto-ul Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, precum şi pe sprijinul Moscovei în disputele Chinei cu Statele Unite şi cu aliaţii SUA în probleme precum Taiwanul", comentează editorialiştii Austin Ramzy, Keith Zhai şi Ann M. Simmons într-un articol publicat în Wall Street Journal sub titlul "Vizita unui oficial chinez la Moscova arată aprofundarea relaţiilor cu Rusia".

"Nu este surprinzător să vedem că Wang Yi spune în Europa ceva vag despre principiile integrităţii teritoriale, dreptul internaţional şi disuasiunea nucleară. La Moscova, va evoca idei opuse - contracararea hegemoniei Statelor Unite", afirmă Temur Umarov, analist la Institutul Carnegie.

Armament letal pentru Rusia

Duminică, Antony Blinken a afirmat că Washingtonul are informaţii potrivit cărora China ar examina "posibilitatea de a furniza armament letal" Rusiei pentru războiul din Ucraina, avertizând că ar apărea "o problemă gravă" în relaţiile bilaterale.

Între timp, nave militare din China şi Rusia efectuează exerciţii comune în Oceanul Indian, în largul Africii de Sud.

"Aş numi această situaţie afectivitate strategică. În mod clar, există probleme în privinţa cărora Beijingul şi Moscova gândesc identic - această idee de ordine mondială nedreaptă pentru ei, faptul că Statele Unite au mereu un cuvânt mai puternic şi ideea că democraţia este un concept foarte flexibil care poate descrie aproape orice", subliniază analistul Temur Umarov.

Deplasarea lui Wang Yi la Moscova ar putea deschide posibilitatea unei vizite în Rusia a preşedintelui chinez, Xi Jinping, anul acesta, un summit care ar evidenţia ancorarea relaţiilor bilaterale pe apropierea personală de preşedintele rus, Vladimir Putin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.