Regele saudit Salman a numit joi un nou ministru de externe în cadrul unei remanieri a cabinetului din regatul bogat în petrol, informează dpa preluată de Agerpres.
Fostul ministru de finanţe Ibrahim al-Assaf a fost numit ministru de externe, înlocuindu-l pe Adel Jubair, care a fost retrogradat la funcţia de ministru de stat pentru afaceri externe, potrivit agenţiei oficiale de presă saudite SPA, care a citat
decrete regale.
Al-Assaf, în vârstă de 69 de ani, a fost ministru de finanţe timp de 20 de ani până în 2016. El era ministru de stat în guvernul care şi-a încheiat mandatul.
Remanierea include noi veniţi la Ministerele Gărzii Naţionale, Informaţiei şi Educaţiei.
De asemenea, monarhul a ordonat reformarea a două consilii influente privind securitatea şi dezvoltarea economică, conduse de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, dar care îşi păstrează posturile de vicepremier şi ministru al apărării.
Turki al-Sheikh, văzut ca un apropiat al prinţului moştenitor, a fost eliberat de funcţia de şef al agenţiei de stat pentru sport, potrivit SPA. Totuşi, al-Sheikh a fost numit şef al unei agenţii de stat create în 2016 ca parte a eforturilor regatului de a-şi diversifica economia bazată pe petrol.
Unii guvernatori provinciali au fost înlocuiţi în remanierea de joi, potrivit decretelor regale care nu oferă nicio explicaţie pentru eliberările din funcţie.
Remanierea are loc la peste două luni după uciderea jurnalistului disident saudit Jamal Khashoggi în consulatul Riadului din Turcia.
Khashoggi a fost un critic vehement al prinţului moştenitor saudit.
Oficialii saudiţi au negat în mod repetat că Mohammed bin Salman are legătură cu crima ce a declanşat reacţii de condamnare la nivel global.
Unsprezece bărbaţi, din totalul de 21 de cetăţeni saudiţi arestaţi în legătura cu uciderea lui Khashoggi, au fost inculpaţi.
Procurorii saudiţi au declarat că vor să obţină pedeapsa cu moartea pentru cinci dintre ei.
Remaniere guvernamentală la Riad - Arabia Saudită are un nou ministru de externe
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

525
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
525

556
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
556

340
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
340

164
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
164

743
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
743

398
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
398

79
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
79

49
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
49

706
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
706

960
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
960

58
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
58

928
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
928

784
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
784
















Comentează