Ciclistul belgian Remco Evenepoel (Soudal Quick-Step) a câştigat etapa a cincea a Turului Marii Britanii, desfăşurată sâmbătă, între Pontypool şi ascensiunea The Tumble, impunându-se într-un sprint între favoriţii clasamentului general, dominat în continuare de francezul Romain Grégoire, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Evenepoel i-a depăşit pe linia de sosire pe britanicii Thomas Gloag (Team Visma-Lease a Bike) şi Oscar Onley (Team Picnic PostNL), la finalul etapei regină de 133,5 km, cu timpul de 3 h 07 min 56 sec.
În urma acestui succes, belgianul a urcat pe locul secund la general, la 2 secunde de Romain Grégoire (Groupama-FDJ), care a îmbrăcat tricoul verde de lider după ce a câştigat etapa a patra. Sâmbătă, francezul a încheiat pe cinci, cu acelaşi timp cu învingătorul.
Francezul Julian Alaphilippe (Tudor), al şaptelea în etapa de sâmbătă, ocupă locul al treilea la general, la patru secunde de liderul Grégoire.
Evenepoel speră să obţină tricoul verde în ultima zi, la Cardiff, însă s-a arătat prudent, având în vedere că ''va fi o zi cu multă ploaie''.
Cursa se va încheiat cu o etapă lungă de 112,2 km, între Newport şi Cardiff. Ziua de duminică va fi, de asemenea, consacrată omagierii galezului Geraint Thomas, câştigătorul Turului Franţei din 2018, care îşi încheie cariera cu acest prilej.
Remco Evenepoel, victorios în etapa a cincea a Turului Marii Britanii
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 06-09-2025
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

46
Atacantul Realului, Kylian Mbappe, clarifică situația accidentării sale
46

4.407
Cine transmite la TV meciul dintre Turcia și România, barajul decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial
4.407

41
Arina Sabalenka o va întâlni pe Elena Rîbakina în semifinale
41

55
32 au fost inculpate miercuri de către autorităţile cehe într-un caz de meciuri de fotbal trucate
55

24
Iranul se antrenează în Turcia înaintea meciurilor de pregătire pentru Cupa Mondială
24

39
Rafael Nadal, Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnice din Madrid
39

38
John Toshack, fost antrenor al echipei Real Madrid, suferă de demenţă
38

54
Micuții sportivi care au uimit pe toată lumea
54

42
Nicuşor Bancu, suspendat după eliminarea din meciul Dinamo – Universitatea Craiova
42

50
România U19, înfrângere în primul meci din Turul de Elită, turneu de calificare la Campionatul European
50

334
FOTO Imaginea zilei. I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu înaintea meciului Turcia - România
334

33
România a învins Islanda cu 5-2, în preliminariile Europeanului Under-17 din 2026
33

26
Radu Drăguşin: Joc decisiv, în care trebuie să demonstrăm că merităm să mergem la Mondial. Suntem pregătiţi
26
















Comentează