Remiză albă între Universitatea Craiova și Petrolul Ploieşti, în etapa 4 din Superliga

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 04-08-2024

Actualizat: 04-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: exclusivnews.ro

Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate duminică, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia Universitatea Craiova, într-un meci al etapei a patra din Superligă, conform News.ro.

Ploieştenii au început în atac la Craiova şi după şutul din minutul 3 al lui Keita, Tudorie l-a pus la încercare pe portarul Laurenţiu Popescu, în minutul 9. A urmat ocazia lui Grozav, din minutul 20, iar replica gazdelor a venit de la Houri, care a trimis peste poartă, din careu. Maldonado a expediat şi el mingea pe lângă poartă, în minutul 47, pentru ca oaspeţii să solicite un penalti în minutul 60, la un contact în careul oltenilor, între Sergiu Hanca şi Oshima. Arbitrul Ionuţ Coza nu a dat însă nimic şi craiovenii au mai ratat porin Alexandru Creţu, în timp ce Grozav a iropsit o ocazie pentru ploieşteni, iar meciul s-a încheiat 0-0.

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Vlădoiu (Căpăţână 46), Maldonado, Zajkov, Ndong - Oshima, Mekvabishvili (Al. Creţu 65) – Baiaram (Barna 46), Houri (Paradela 74), A. Mitriţă – A. Ivan (Koljic 37). ANTRENOR Constantin Gâlcă

PETROLUL: Zima - Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu - T. Keita, Jyry - D. Radu (Tolea 78), Hanca (Al. Mateiu 62), Grozav – Tudorie (D. Ilie 90). ANTRENOR Mehmet Topal

Cartonaşe galbene: Baiaram 44, A. Mitriţă 45+3 / T. Keita 73, Tolea 84

Arbitri: Ionuţ Coza - Vasile Marinescu, Florian Vişan

Arbitri VAR: Iulian Dima - Raul Ghiciulescu

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri