România investește peste 600 de milioane de euro în proiecte miniere strategice, avizate la nivel european. Țara noastră face pași concreți către reindustrializare, prin trei proiecte majore în domeniul minier, cu o valoare totală de 615 milioane de euro, axate pe grafit, magneziu și cupru-aur.
Investițiile au fost avizate de Comisia Europeană și urmează să primească finanțare începând cu luna iunie.
„România se repoziționează strategic în industria minieră”, anunță autoritățile, în contextul în care țara își valorifică rezervele geologice considerabile, estimate la peste 20 miliarde de tone, potrivit Academiei Române.
Cele trei proiecte — Salrom Baia de Fier (grafit), Verde Magnesium (Bihor) și Euro Sun Mining (Hunedoara) — vor contribui la consolidarea poziției României în lanțurile europene de aprovizionare pentru materii prime esențiale, scrie newsweek.ro.
Oficialii europeni au salutat direcția strategică asumată de statul român, iar contractele de finanțare vor fi semnate în iunie, în acord cu regulamentul european privind materiile prime critice.
Comentează