Renault a renunţat la proiectul cu firma franceză Valeo de dezvoltare a unui motor nou fără pământuri rare pentru vehicule electrice şi, în schimb, caută un furnizor chinez mai ieftin, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Unii producători de maşini şi componente din Europa lucrează în prezent la acest timp de motor, care ar atenua parţial tensiunile şi riscurile asociate cu lanţurile de aprovizionare din China, ţara responsabilă pentru extragerea şi rafinarea celor mai mari cantităţi de pământuri rare.
Renault anunţa la finalul lui 2023 că va colabora cu Valeo la motoarele electrice de a treia generaţie, pe care le-a descris atunci ca fiind "o inovaţie realizată în Franţa".
"În condiţiile în care proiectul motorului E7A nu va mai fi realizat cu Valeo, va fi acum dezvoltat în întregime în cadrul lanţului valoric, cu excepţia statorului, care va proveni de la un furnizor din China", susţin sursele. Acestea explică că decizia este legată de costuri, China oferind preţuri competitive pentru acest tip de componente.
"Un partener din China reprezintă o posibilitate", a afirmat un purtător de cuvânt al Ampere, divizia Renault pentru vehicule electrice şi software. "Încă nu s-a luat nicio decizie, discuţiile sunt în derulare", a precizat oficialul.
Reprezentanţii Valeo nu au dorit să facă comentarii.
În pofida statorului care ar putea proveni din China, motorul va fi în mare măsură produs în Franţa, la fabrica Cléon din Seine-Maritime, şi va fi echipat cu module cu carbură de siliciu de la firma franco-italiană STMicro.
Chiar dacă este ales un furnizor chinez, este explorată "posibilitatea localizării statorului în Franţa", a indicat purtătorul de cuvânt al Ampere.
Pentru a rămâne competitiv în cursa electrificării, în ultimii ani Renault a sport numărul de parteneriate cu firme din China, lider pe segmentul tehnologiei electrice. Datorită ingineriei chineze, producătorul auto francez a reuşit, de exemplu, să dezvolte noul model Twingo în doar doi ani.
Noul motor pentru vehicule electrice fără pământuri rare ar urma să fie folosit până în 2028 la următoarea generaţie de maşini electrice compacte ale grupului Renault.





























Comentează