Iulia Gârbacea, reporter la Pro TV, acuză un susținător al echipei Cîțu că i-a smuls telefonul și a bruscat-o în timp ce filma la congresul PNL într-o zonă în care acesta nu voia să permită accesul presei. Jurnalista se arată deranjată că liderii liberali Robert Sighiartău, Lucian Bode și Dan Motreanu au ignorat scena și nu au intervenit. „Un mare mul'umesc. Hai PSD în viitoarele alegeri!”, spune jurnalista.
”Pentru ca suntem in era pitiponcilor, a oamenilor fără creier și valori, a bărbaților care lovesc femei pt ca pot, va prezint specimenul de PNL. Este un domn din echipa câștigătoare deranjat teribil ca filmam intr-o zona in care își dorea sa nu fie ochi de jurnalist. M-a prins de mâna, mi-a luat telefonul, l-a dat de pământ și m-a făcut sa ma învârt pe călcâie. Nu asta m-a deranjat. Nu e o surpriza pentru nimeni ca trăim printre astfel de oameni. M-a surprins însă ca Robert SIGHIARTĂU, sg la pnl și responsabil cu organizarea, a întors spatele și a plecat, la fel cum a făcut și ministrul de interne, Lucian Bode și europarlamentarul Dan Motreanu. Un mare mulțumesc. Hai PSD in viitoarele alegeri!”, a scris Gârbacea pe Facebook.