DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Reprezentanții HORECA au EXPLODAT după discuțiile cu Ludovic Orban: Nu e dispus!

exquis.ro
masa restaurant

Reprezentanţii HoReCa au izbucnit privind atitudinea premierului Ludovic Orban. Aceștia spun că premierul nu este dispus la o discuţie pentru redeschiderea restaurantelor, având în vedere numărul mare de infectări, dar că vor lua în calcul redeschiderea restaurantelor în interior atunci când numărul îmbolnăvirilor va urma un alt traseu, conform News.ro.

Citește și: VERDICTUL unui fost judecător CSM: Obligativitatea de a purta măști în spațiu liber, NELEGALĂ

Daniel Mischie, preşedintele Asociaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), a declarat miercuri, în urma discuţiilor de la Guvern, că nu mai există resurse pentru a susţine industria HoReCa, iar această întâlnire a avut loc ”înainte de a pune lacătul pe această industrie”.

”Nu poate fi vorba de o relansare economică fără această industrie. În acelaşi timp, am prezentat primului ministru şi precedentul european, adică ceea ce se întâmplă în toate ţările europene, ţări în care restaurantele sunt deschise şi în care numărul de infectaţi Covid este mult mai mic decât în România. Deci astăzi primul ministru trebuie să ia o măsură pentru redeschiderea restaurantelor, pentru că nu există nicio corelaţie între numărul de infecţii şi redeschiderea, funcţionarea teraselor. Această funcţionare, evident, că trebuie să aibă anumite restricţii”, a declarat, miercuri, Daniel Mischie, preşedintele Asociaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), şi totodată CEO al grupului City Grill, unul dintre cei mai mari jucători din industria restaurantelor din România.

El consideră că industria de hoteluri şi restaurante este aproape de a pieri.

”În momentul de faţă, toate rezervele şi toată disponibilitatea operatorilor din această industrie este ajunsă la sfârşit şi nu mai există resurse pentru a susţine această industrie”, spune el.

Întrebat când s-ar putea redeschide restaurantele, el afirmă că în acest moment premierul nu este dispus la o discuţie pentru redeschiderea restaurantelor, având în vedere numărul mare de infecţii, ”dar şi-a arătat disponibilitatea ca în momentul în care acest număr se va îmbunătăţi, deci va fi un alt traseu al numărului de infecţii cu Covid, să luăm în discuţie redeschiderea restaurantelor în interior”.

Reprezentantul HORA a făcut un apel către toţi operatorii din industrie şi către toţi clienţii pentru respectarea regulilor recomandate de către Guvern.

Mischie afirmă că nu a fost luată în calcul o cifră a celor infectaţi pentru moemntul în care ar putea fi redeschise restaurantele, ci s-a discutat din punct de vedere al trendului.

”A existat o discuţie şi din punct de vedere al granturilor. Aşteptăm să iasă normele, există o discuţie din punct de vedere al firmelor afiliate, adică a celor care deţin mai multe restaurante care nu se califică pentru o parte din aceste granturi şi ne aşteptăm, avem promisiunea primului ministru că va discuta cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, pentru a găsi o soluţie în acest sens”, a adăugat el.

Primii bani sunt preconizaţi a ajunge la începutul lunii septembrie.

”Nu sunt prevăzute noi restricţii pentru industria HoReCa din punct de vedere al autorităţilor centrale. După cum ştiţi, mai sunt şi reglementări care lasă loc de interpretări pentru autorităţile locale”, afirmă Mischie.

El spune că aceste discuţii cu premierul au avut loc ”înainte de a pune lacătul pe această industrie”.

Premierul s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria cu preprezentanţi ai sectorului HoReCa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.