Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reprezentanţii Organizaţiei Internaţionale pentru Interzicerea Armelor Chimice, vizită în România

MApN

Locţiitorul şefului Departamentului pentru politică de apărare şi planificare, generalul-maior Paul Hurmuz, s-a întâlnit, luni, cu Marcelo Kos, directorul inspectoratului general al Organizaţiei Internaţionale pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), cei doi oficiali apreciind că relaţiile de cooperare între MApN şi OIAC au efecte pozitive inclusiv asupra cooperării regionale şi a profilului României în cadrul NATO şi UE.

Potrivit unui comunicat de presă al MApN transmis Agerpres, dezbaterile s-au axat pe importanţa unui dialog politico - militar între MApN şi OIAC şi pe iniţierea unor proiecte de cooperare militară practică la nivelul structurilor de specialitate din armata română. "Reprezentantul OIAC a apreciat eforturile României în domeniul interzicerii armelor chimice, subliniind faptul că MApN dispune de facilităţi de specialitate la standarde înalte, care ar putea constitui baza unor proiecte concrete demarate chiar în acest an", precizează MApN.

După cum menţionează sursa citată, vizita delegaţiei OIAC se încheie pe 29 martie, pe agendă fiind incluse şi discuţii de specialitate la centrul CBRN din Bucureşti şi la poligonul de instrucţie Valea Poienii din Câmpulung.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.