Reprezentantul permanent al Statelor Unite la NATO, ambasadorul Matthew Whitaker, a declarat, joi, la Poligonul Cincu, că SUA a deplasat trupe în zonă după invazia Ucrainei şi că ţara sa are în continuare mai multe trupe în România acum decât avea în anul 2022, potrivit agerpres.ro.
"În primul rând, rotaţia trupelor americane, aşa cum am mai spus, a făcut parte dintr-un proces pe care Statele Unite îl analizează mereu în ceea ce priveşte modul în care suntem desfăşuraţi. Am deplasat trupe după invazia Ucrainei din 2022. Toată lumea se aştepta ca, în cele din urmă, să retragem o parte din acele trupe - era timpul să rotim Divizia 101 Aeropurtată - înapoi în Kentucky. Şi a fost foarte firesc să facem asta. Am făcut-o în coordonare completă cu toţi aliaţii noştri, dar mai ales aici, în România. Multe discuţii la multe niveluri, atât militar, cât şi politic. Şi vreau doar să subliniez că avem în continuare mai multe trupe în România acum decât aveam în 2022. Avem planuri în viitor să avem trupe şi oportunităţi de antrenament aici şi în teritoriile aliate NATO", a afirmat ambasadorul Matthew Whitaker, aflat la Cincu cu ocazia Zilei Distinşilor Vizitatori la exerciţiul Dacian Fall 2025 (DAFA 2025).
Statele Unite vor continua să colaboreze îndeaproape cu românii
Oficialul american a arătat că România a fost un "partener fantastic", iar SUA vor continua să colaboreze îndeaproape cu românii, astfel încât să se asigure că acele capabilităţi ce urmează să fie dezvoltate şi dobândite, în perspectiva alocării a 5% din PIB, aşa cum s-a convenit la Haga, sunt menite să abordeze ameninţările actuale.
"Statele Unite rămân angajate faţă de NATO, rămân angajate faţă de securitatea euro-atlantică, dar am fost, de asemenea, foarte clari în a ne aştepta ca aliaţii noştri europeni să egaleze, să facă mult mai mult, şi vedem asta. Şi astăzi este o dovadă nu doar că România şi Franţa fac mai mult, ci şi toate steagurile care sunt reprezentate în spatele meu. Ştiţi, nu există nimic de interpretat în faptul că Statele Unite au rotit în mod natural o forţă, care era destinată să fie o forţă de creştere, şi continuă să menţină mai multe trupe aici, în România, decât aveam înainte de începerea războiului din Ucraina", a precizat Matthew Whitaker.
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că efectivele americane rămân neschimbate la bazele de la Deveselu şi Câmpia Turzii, singura modificare urmând a se produce la baza de la Mihail Kogălniceanu, unde nu va mai fi dislocată o brigadă rotaţională din Divizia 101 Aeropurtată a Armatei SUA.






























Comentează