Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reprimarea unui strănut l-a adus la un pas de moarte: Studiul care bagă frica în toată omenirea

stranut

Reprimarea unui strănut prin strângerea nărilor şi ţinerea gurii închise poate cauza serioase probleme de sănătate, au avertizat medicii în cadrul unui studiu publicat recent, citat marţi de BBC. O echipă de medici din oraşul Leicester din Marea Britanie a tratat un bărbat în vârstă de 34 de ani care a suferit o fisură la nivelul gâtului în timp a încercat să-şi înăbuşească un strănut, notează Agerpres.

Citește și: Angajații unei mari companii din România amenință cu greva! Motivul este unul extrem de serios

Odată astupate căile respiratorii, presiunea astfel creată a pătruns prin ţesuturile moi din zona gâtului şi, deşi acest eveniment se întâmplă rar şi este neobişnuit, specialiştii au atras atenţia că nu trebuie ignorate pericolele ce pot rezulta în urma acestui gest. De asemenea, reprimarea unui strănut poate cauza probleme la nivelul urechilor şi poate chiar să provoace o ruptură de anevrism, se arată în jurnalul BMJ Case Reports.

Citește și: Demisie de răsunet în CNA! Care este motivul

După ce şi-a reprimat strănutul, bărbatul a simţit o senzaţie de ''pocnitură'' în zona gâtului urmată de durere şi de dificultăţi la înghiţire şi la vorbire. În urma investigaţiilor medicale s-a descoperit că acesta prezenta o umflătură şi sensibilitate la nivelul gâtului, iar o radiografie a relevat faptul că aerul care nu a putut fi eliberat prin căile aeriene trecuse din trahee către ţesuturile moi ale gâtului prin fisura creată. Diagnosticul medicilor a fost de perforaţie spontană a faringelui, conform Leicester Mercury.

Citește și: Lovitură neașteptată! Ce funcție ar viza în viitor Klaus Iohannis! Nu cea de președinte al României

În următoarele şapte zile pacientul a fost hrănit cu ajutorul unui tub pentru a se permite vindecarea ţesuturile lezate. După ce a petrecut o săptămână în spital, bărbatul a fost externat şi şi-a revenit complet. ''Reprimarea unui strănut prin blocarea nărilor şi a gurii este o manevră periculoasă şi ar trebui evitată'', au declarat medicii din cadrul departamentului de otorinolaringologie de la Leicester Royal Infirmary unde a fost trătat bărbatul. Prin strănut se pot răspândi diverse afecţiuni şi, deşi este bine să ''fie eliberate'', oamenii trebuie să aibă grijă să facă acest lucru în şerveţele, au precizat specialiştii.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.