Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Republica Moldova este aproape de un acord cu FMI

FMI

Ministrul de Finanțe din Republica Moldova, Octavian Armașu, a declarat joi că autoritățile de la Chișinău sunt foarte aproape să obțină un ajutor în valoare de 180 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional (FMI), adăugând că data la care va fi aprobat acest acord va fi anunțată în zilele următoare, transmite Reuters.

La rândul său, reprezentantul rezident al FMI în Republica Moldova, Armine Khachatryan, a declarat că data la care va avea loc ședința board-ului FMI, în cadrul căreia va fi examinat noul program cu Republica Moldova, "va fi anunțată după implementarea tuturor acțiunilor prioritare. Nu au avut loc niciun fel de amânări în această privință". La finele lunii iulie, o misiune de experți ai FMI și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord asupra unui program de reforme economice susținut de un aranjament de finanțare pe trei ani prin intermediul Mecanismului de finanțare extinsă (EFF) și Mecanismului extins de creditare (ECF). Examinarea acordului de către boardul FMI era preconizată pentru luna octombrie, în cazul în care autoritățile vor implementa setul de acțiuni prioritare. În cursul zilei de joi, o sursă guvernamentală de la Chișinău a declarat pentru Reuters că FMI a decis să amâne, cel puțin până după primul tur al alegerilor prezidențiale din 30 octombrie, data la care va examina acordul cu Republica Moldova.

În replică, ministrul de Finanțe din Republica Moldova, Octavian Armașu a subliniat că este nevoie de răbdare și că unele din procedurile tehnice necesare pentru ca Republica Moldova să îndeplinească solicitările FMI sunt foarte complexe. "Totul decurge în conformitate cu planul convenit anterior și trebuie doar să mai așteptăm puțin până când toate informațiile necesare vor fi pregătite, pentru ca dosarul să fie pus pe agenda reuniunii boardului FMI", a spus Armașu. Noul program cu FMI, primul aprobat după 2010, are drept obiectiv realizarea unor îmbunătățiri rapide ale guvernanței și supervizării în sectorul financiar. În plus, aprobarea de către boardul FMI a acestui program ar da undă verde pentru noi ajutoare din partea Uniunii Europene și Băncii Mondiale. Potrivit lui Armașu, data la care FMI va elibera ajutorul nu are legătură cu alegerile din această lună. "Guvernul a făcut deja tot ce era mai greu pentru a asigura un program cu FMI", a spus ministrul de Finanțe din Republica Moldova, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.