Bugetul armatei Republicii Moldova va creste în acest an pâna la 0,5% din PIB, dupa ce ani la rând nu a depasit 0,3%, a declarat ministrul moldovean al apararii, Viorel Cibotaru.
Într-un interviu acordat marti seara pentru postul public de televiziune Moldova 1 si Europa Libera, Viorel Cibotaru a explicat ca fondurile alocate din bugetul de stat pentru cheltuielile armatei vor creste cu 0,8%, urmând ca alte fonduri sa vina din programe de asistenta externa. ''Vom avea, de exemplu, programe cu o asistenta de 10 ori mai mare din partea SUA'', a afirmat ministrul moldovean.
Viorel Cibotaru a precizat ca decizia de a creste bugetul armatei este un raspuns la criza ucraineana si ca ea a fost luata la ultima sedinta a Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova, convocat de seful statului Nicolae Timofti în luna martie.
În acelasi interviu, ministrul moldovean al apararii a anuntat ca intentioneaza sa creasca periodicitatea exercitiilor de pregatire a militarilor, pronuntându-se pentru formarea unei armate de profesionisti, dar cu mentinerea militarilor în termen. ''Eu optez pentru sistemul mixt. Trebuie sa avem o armata din cadre profesioniste, dar nu putem renunta la militarii în termen. Tinerii trebuie sa treaca printr-o pregatire militara. Totodata, armata este si o educatie'', a subliniat Viorel Cibotaru.
De amintit ca, la reuniunea de la sfârsitul lunii martie a Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova, convocat de presedintele Timofti în contextul crizei din estul Ucrainei, membrii acestui organism au decis ca autoritatile de la Chisinau trebuie sa elaboreze o noua strategie de securitate nationala care sa corespunda provocarilor legate de situatia din regiune.
Comentează