Republica Moldova se pregătește să scumpească gazele naturale către populație

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 11-01-2022

Actualizat: 11-01-2022

După data de 20 ianuarie curent, Moldovagaz va face public documentul prin care va solicita din nou Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o posibilă majorare a tarifului la gaz pentru consumatorii finali.

Anunțul a fost făcut astăzi, 11 ianuarie, de către Moldovagaz, după ce ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a informat că urmează să aibă loc noi majorări privind consumul de gaze, transmite realitatea.md.

„Ținând cont de interesul public sporit, SA „Moldovagaz” informează că în prezent se analizează situația curentă și cea prognozată de pe piețele regionale de gaze naturale și de produse petroliere, care ar putea influența prețurile de achiziție în următoarele luni.

Angajații companiei sunt, de asemenea, concentrați pe încasarea plăților curente pentru gazele naturale furnizate consumatorilor în decembrie 2021, ceea ce este necesar pentru efectuarea plăților către SAP „Gazprom”.

Poziția SA „Moldovagaz” referitor la o posibilă ajustare a tarifului la gazele naturale pentru consumatorii finali, care este aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, va fi complet formulată și publicată după data de 20 ianuarie a anului curent”, se arată într-un anunț al Moldovagaz.

Amintim că Andrei Spînu a anunțat, astăzi, că Moldovagaz analizează opțiunea de a crește din nou tariful la gaz. Decizia ar putea fi luată pentru ca instituția să poată asigura achitarea curentă a gazului către Gazprom, ca efect al majorării tarifului de procurare a o mie de metri cubi de gaz.

Precizăm că, pentru luna ianuarie, Moldovagaz procură gaz de la Gazprom cu 646 de dolari pentru o mie de metri cubi, comparativ cu 450 de dolari, cât a fost achitat în ultimele două luni pentru aceeași cantitate de gaz.

Ultima majorare a tarifului la gazul natural pentru consumatorii finali a avut loc în luna noiembrie 2021, și anume de la 4,30 lei la 10,26 lei pentru un metru cub de gaze.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri