Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în prima lectură proiectul de ratificare a Acordului de facilitate de credit care va asigura finanțarea necesităților bugetului de stat, contribuind în același timp la promovarea reformelor în sectorul energetic. Împrumutul în valoare de 25 de milioane de euro urmează a fi acordat de Agenția Franceză pentru Dezvoltare. Proiectul de lege a fost votat de 74 de deputați, potrivit moldpres.md.
Potrivit Acordului, maturitatea împrumutului este de 15 ani, inclusiv perioada de grație de 5 ani. Rambursarea împrumutului urmează a fi efectuată semi-anual în 20 de tranșe egale. Rata dobânzii va fi selectată la momentul debursării între rata fixă a dobânzii sau rata flotantă (Euribor 6 luni - marja de 0,9 p.p.).
„Aceste reforme vor consolida securitatea energetică și avansa procesul de convergență cu standardele Uniunii Europene. Intervențiile vizate au ca obiectiv facilitarea tranziției către un sistem energetic mai durabil și mai ecologic, prin modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea eficienței energetice, dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, protejarea consumatorilor și promovarea politicilor de mediu și combaterea schimbărilor climatice”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene.
Creditul va fi debursat într-o singură tranșă până la sfârșitul anului 2025.
Ion Gumene a precizat că acest tip de împrumut vine ca suport bugetar general, iar banii pe care îi va primi Republica Moldova este o suplinire pentru investițiile făcute deja de către Guvern pentru a ne asigura că toate reformele făcute până la momentul actual sunt implementate.
„Reforme nu doar de acte normative, dar și de capacitare a instituțiilor, sau alocare anumitor fonduri din buget pentru a lansa anumite programe. Când vorbim despre energia verde, se are în vedere cadrul normativ în domeniul rezidențial, public, energiei regenerabile, eficienței energetice și în multe alte domenii. Prin astfel de instrumente noi acționăm concomitent pentru produce schimbările pe care ni le dorim”.
Ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare „Programul pentru tranziția energetică verde” va fi propus Parlamentului pentru examinare în a doua lectură.






























Comentează