Republica Muntenegru îşi deschide marţi ambasada din România

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 18-02-2014

Actualizat: 18-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Anunţul acestui eveniment a fost făcut încă de luni de către ministrul de Externe Titus Corlăţean şi omologul său din Muntenegru, Igor Luksic.

Ambasadorul Muntenegru la Bucureşti este Milan Begovic. Acesta şi-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare pe 1 noiembrie 2013, într-o întâlnire la MAE cu secretarul de stat Radu Podgorean.


„Am avut privilegiul (...) să vizitez Bucureştiul pentru a deschide în mod oficial ambasada Muntenegrului la Bucureşti, un alt pas foarte important pentru dezvoltarea unor relaţii şi mai strânse între cele două ţări”, a declarat luni şeful diplomaţiei muntenegrene la întâlnirea cu omologul său român.

Ministrul Titus Corlăţean a ţinut să salute deschiderea reprezentanţei diplomatice.

„Aş dori să salut călduros faptul că Muntenegru deschide în mod oficial (...) ambasada statului la Bucureşti”, a afirmat Corlăţean, precizând totodată că acest subiect a fost abordat în cursul vizitei sale oficiale din iulie anul trecut de la Podgorica.

Vice-premierul şi ministrul Afacerilor Externe şi integrării europene din Muntenegru, Igor Luksic, se află într-o vizită oficială în România la invitaţia omologului său de la Bucureşti.

Agerpres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri