Republicanii l-au acuzat pe preşedintele american, Joe Biden, că a dus ţara înapoi la sfârşitul anilor '70 sau începutul anilor '80, în reacţia lor la discursul preşedintelui despre Starea Uniunii susţinut marţi seara în Congres, relatează EFE.
Guvernatoarea statului Iowa, republicana Kim Reynolds, a oferit replica sa la discursul preşedintelui, din Des Moines, capitala statului său, unde a descris o imagine sumbră a ţării sub conducerea lui Biden.
Ea a spus că, sub administraţia preşedintelui democrat, SUA s-au întors la sfârşitul anilor 1970 sau începutul anilor 1980, ''când inflaţia galopantă afecta familiile, valul de crime violente ne strivea oraşele, iar armata sovietică încerca să redeseneze harta lumii''.
Guvernatoarea a subliniat că ''retragerea dezastruoasă din Afganistan'', care a culminat la sfârşitul lunii august, ''a costat mai mult decât vieţi americane, a trădat aliaţii şi a încurajat inamicii'', fără a uita că predecesorul lui Biden, republicanul Donald Trump, a fost cel care a convenit cu talibanii asupra acestei retrageri.
Reynolds a reamintit că Rusia a lansat o invazie militară în Ucraina, "un atac la adresa democraţiei, a libertăţii şi a statului de drept".
În opinia sa, abordarea preşedintelui faţă de politica internaţională a fost "prea puţin şi prea târziu" şi a susţinut că SUA nu pot da dovadă de putere în străinătate dacă sunt slabe acasă.
Reynolds l-a criticat pe Biden pentru inflaţia ridicată care afectează ţara şi a subliniat că preşedintele crede că este "o problemă a clasei superioare", când, de fapt, "este problema tuturor".
Guvernatoarea s-a plâns că Biden şi democraţii din Congres şi-au petrecut ultimul an ''ignorând problemele cu care se confruntă americanii sau înrăutăţindu-le''.
Republicanii îl contrează dur pe Biden: Ai dus SUA înapoi în anii 70, 80 când inflația și valul de crime ne strivea orașele și sovieticii redesenau harta lumii
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

265
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
265

10
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
10

1.666
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
1.666

1.834
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.834

84
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
84

33
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
33

48
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
48

4.236
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.236

36
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
36

123
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
123

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.412
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.412

766
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
766
















Comentează