Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Republicanul Mitt Romney candidează pentru un mandat în Senatul SUA

The Guardian
curtea suprema sua

Fostul candidat republican la prezidenţialele americane Mitt Romney a anunţat, vineri, că se va prezenta în noiembrie la alegeri pentru un post de senator din partea statului Utah, transmit Reuters şi AFP. ''Am decis să candidez pentru Senatul Statelor Unite întrucât cred că pot aduce la Washington valorile şi experienţa din Utah'', a spus Romney (70 de ani), un critic frecvent al preşedintelui Donald Trump, într-un mesaj video postat pe Twitter, conform Agerpres.

Mitt Romney a fost guvernator al statului Massachusetts înainte de a deveni candidatul Partidului Republicat la alegerile prezidenţiale din SUA în 2012. El a pierdut scrutinul respectiv în favoarea democratului Barack Obama, care a obţinut atunci al doilea mandat de preşedinte al Statelor Unite.

Romney va încerca să ocupe postul de senator republican de Utah ocupat în prezent de Orrin Hatch, care a anunţat în luna ianuarie că nu doreşte un nou mandat. Hatch (83 de ani) a fost ales prima dată senator în anul 1976.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.