Reputat medic, mort când se întorcea de la un pacient: A zburat cu mașina de pe carosabil

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 30-07-2024

Actualizat: 30-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: presasm.ro

Accident foarte grav în județul Satu Mare. Accident rutier produs astăzi, în jurul orei 13.20, pe raza comunei Bârsău, județul Satu Mare s-a soldat cu o victimă,  un bărbat, în vârstă de circa 40 de ani, de profesie medic de familie.

 

Potrivit datelor PresaSM, acesta are cabinetul chiar pe raza comunei Bârsău și s-ar fi întors de la un consult medical la domiciliul unui pacient. Acesta era singurul medic de pe raza comunei Bârsău, fiind ajutat de către două asistente.

Victima se afla la volanul unui autoturism decapotabil, a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor. Conducătorul auto, care se afla singur în mașină, a fost aruncat din habitaclu.

O asistentă medicală care se afla în trecere a intervenit pe loc până când la fața locului au ajuns echipajele medicale de urgență.

În urma impactului a fost rănit foarte grav, fiind inconștient, fără semne vitale. Echipajele medicale ajunse la fața locului au început manevrele de resuscitare asupra victimei, însă fără succes. Au intervenit și pompierii militari de la Secția Fărcașa, din județul Maramureș.

Polițiștii au demarat deja primele cercetări la fața locului pentru a stabili, în funcție de urme, dinamica producerii accidentului. Polițiștii mai încearcă să stea de vorbă și cu eventualii martori oculari.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri