DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Resentimente! Liderul suprem iranian, dezlănțuit la adresa SUA în contextul revoltelor care zguduie țara: 'Inamicul principal este aroganţa mondială'

ft.com
ali khamenei

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, apreciază sâmbătă că negocieri cu Statele Unite nu ar pune capăt tulburărilor care zguduie ţara de două luni, pentru că Washingtonul va cere mereu mai mult, relatează AFP, conform news.ro.

Autorităţile iraniene denunţă în continuare manifestaţiile declanşate la 16 septembrie de moartea lui Mahsa Amini, arestată de Poliţia Moravurilor din cauza încălcării codului vestimentar al Republicii islamice, care impune femeilor obligaţia de a purta vălul în public.

Ele consideră că este vorba despre ”revolte” încurajate de Occident, mai ales de către Statele Unite.

”Problema nu sunt patru răzvrătiţi în stradă, chiar dacă fiecare răzvrătit, fiecare terorist trebuie pedepsit (...). Câmpul de luptă este cu mult mai vast. Inamicul principal este aroganţa mondială”, denunţă Khamenei, desemnând prin această expresie Statele Unite şi aliaţii lor.

RESENTIMENTE

Liderul suprem iranian a făcut această declaraţie, transmisă în direct de televiziunea de stat, la primirea, sâmbătă, la Teheran, a unei delegaţii de tineri paramilitari, cu ocazia Săptămânii Forţelor Basij (”mobilizat”).

Această miliţie este însărcinată cu securitatea internă a ţării, o Poliţie a Moravurilor denunţată de la începutul manifestaţiilor.

”Unii ne spun în ziare sau pe Internet că este de ajuns, pentru a pune capăt tulburărilor, începute acum câteva săptămâni, să ne rezolvăm problema cu America şi să ascultăm vocea naţiunii”, a tunat el.

”Cum să rezolvăm problema cu America? Se va rezolva problema aşezându-ne, negociind şi obţinând un angajament de la America?”, a întrebat el.

”Nu. Negocierea nu va rezolva nimic. Problema noastră cu America nu poate fi soluţionată decât acceptând să ne lăsăm luaţi ostartici de această ţară”, a declarat el.

Potrivit lui Khamenei, Statele Unite cer, pentru a pune capăt ostlităţilor, ca Iranul să-şi abandoneze programul programul nuclear, să schimbe Constituţia, să-şi cantoneze influenţa înăuntrul frontierelor şi să-şi închidă industriile apărării.

”Niciun iranian nu poate accepta asemenea condiţii”, a subliniat el.

BASIJ, SUSŢINUŢI ŞI DE RAISI

Ayatollahul i-a atacat de asemenea pe cei care îi cer ”să asculte vocea naţiunii”.

”Uriaşa voce a naţiunii a răsunat la 4 noiembrie (la manifestaţii proguvernamentale) sau la funeraliile (generalului Qassem) Soleimani. Această mulţime imensă era vocea naţiunii iraniene”, a subliniat el.

Generalul iranian Qassem Soleimani a fost asasinat la Bagdad, într-un atac cu dronă- al Statelor Unite, într-o perioadă de tensiuni puternice între Washington şi Teheran.

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a vizitat sâmbătă, cu ocazia Săptămânii Basij, o unitate a acestor forţe de la Teheran, potrivit agenţiei Tasnim.

”Aţi avut o performanţă strălucitoare în lupta împotriva răzvrătiţilor”, a declarat el în faţa membrilor acestei unităţi.

Peste trei zile, Statele Unite şi Iranul se înfruntă pe un cu tot alt teren, al Cupei Lumii la Fotbal.

La Doha, jucătorilor iranieni nu le-a lipsit curajul să denunţe reprimarea din ţara lor.

În primul lor meci, împotriva Angliei, echipa a decis să nu cânte imnul naţional.

Rămas în Iran, un fotbalist iranian a fost arestat joi de către regim, care-l acuză de ”propagandă”, imediat după o şedinţă de antrenament a Foolad Khouzistab FC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.