Restricții de circulație. Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse, închis; lucrări luni pe DN7, la Dedulești

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 28-09-2025 08:25

Article thumbnail

Sursă foto: Centrul Infotrafic

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române anunță duminică dimineață mai multe restricții de circulație pe drumurile naționale DN 5 și DN 7, relatează mediafax.

Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 12:30, traficul rutier va fi închis pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse (DN 5) pentru desfășurarea celei de-a VIII-a ediții a crosului Free Spirit Run Giurgiu – Ruse.

De asemenea, începând de luni, se vor executa lucrări de consolidare a rambleului și refacere a părții carosabile pe DN 7, pe sectorul cuprins între km 152+080 și km 152+200, în zona localității Dedulești, județul Argeș.

Lucrările se vor desfășura pe partea stângă a drumului, pe sensul Râmnicu Vâlcea – Pitești. Traficul rutier va fi restricționat și se va desfășura alternativ, în ambele sensuri, pe o singură bandă, dirijat prin semafoare.

Pe timpul zilei, în funcție de valorile ridicate de trafic, circulația va fi suplimentar dirijată de către piloți rutieri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri