Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Restricţii de trafic pe Transfăgărăşan, între orele 12.00 şi 19.30, pentru Raliul Sibiului

Transfăgărășanul

Traficul rutier va fi închis, vineri, pe Transfăgărăşan, între Cârţisoara şi Bâlea Cascadă, între orele 12.00 şi 19.30, pentru desfăşurarea Raliului Sibiului. Peste 80 de echipaje iau startul competiţiei care se întinde pe 634,57 kilometri, din care 123,9 kilometri reprezintă distanţa celor 13 probe speciale, scrie news.ro.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, vineri, circulaţia rutieră va fi închisă, pe sectorul DN 7C, km 143+000 (Cârţişoara) şi  km 131 + 000 (Bâlea Cascadă), în intervalul orar 12:00 - 19.30, în vederea desfăşurării Raliului Sibiului 2018.

”După încheierea evenimentului, organizatorii trebuie să verifice sectorul de drum în cauză şi să se asigure că acesta nu a suferit deteriorări. Sumele necesare curăţeniei şi reparaţiei eventualelor daune provocate de eveniment, vor fi suportate de organizatori. De asemenea culpa pentru eventualele accidente înregistrate ca urmare a desfăşurării evenimentului revine în totalitate organizatorilor”, au transmis reprezentanţii CNAIR.

La competiţia care cuprinde 13 probe speciale participă 84 de echipaje. Raliul va avea o lungime totală de 634,57 kilometri, din care 123,9 kilometri reprezintă distanţa celor 13 probe speciale.

Startul festiv al Raliului Sibiului 2018 a avut loc, joi seară, în centrul municipiului Sibiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.