Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Retailerul olandez Sligro Food Group va achiziţiona o parte semnificativă din afacerile Metro în Belgia

sligrofoodgroup.nl
Sligro Food Group

Retailerul olandez Sligro Food Group a anunţat miercuri că va achiziţiona o parte semnificativă din afacerile Metro în Belgia, transmite Reuters.

Sligro, care va prelua nouă angrosişti Metro din Belgia şi aproximativ o sută de angajaţi de la reţeaua regională şi sediul central, va plăti 47 milioane de euro pentru magazinele Metro.

"În ultimii ani ne-am pregătit structura organizaţională, echipele, infrastructura IT şi logistică în Belgia pentru aceste evoluţii. Suntem extrem de încântaţi să putem acţiona acum", a afirmat directorul general al Sligro, Koen Slippens, potrivit Agerpres.

Compania le va oferi angajaţilor de la magazinul Metro din Antwerp North, care nu va fi preluat, locuri de muncă la magazinul din apropiere, Sligro-ISPC, în timp ce magazinul Evergem şi echipa sa vor fi transferaţi la firma Van Zon.

După finalizarea tranzacţiei, Sligro va închide magazinele şi le va redeschide unul câte unul în următoarele zile, după implementarea infrastructurii tehnice şi a noilor produse.

Retailerul olandez de produse alimentare se aşteaptă la venituri semnificativ mai scăzute după redeschiderea tuturor magazinelor, până la mijlocul lunii viitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.