Reţea de contrabandă cu ţigarete, destructurată de poliţişti; un bărbat a fost reţinut

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 30-04-2025 10:22

Actualizat: 30-04-2025 13:22

Article thumbnail

Sursă foto: theglobeandmail.com

Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi au destructurat o reţea de contrabandă cu ţigarete, după punerea în aplicare a patru mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Potrivit sursei citate, marţi, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi au pus în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară la locaţii aparţinând unui număr de trei persoane (o femeie de 38 de ani şi doi bărbaţi, de 44 de ani, respectiv 47 de ani) din municipiul Galaţi, bănuite de comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, conform Agerpres.

"În urma percheziţiilor au fost descoperite şi indisponibilizate 16.200 de ţigarete, de provenienţă Republica Moldova şi Serbia, precum şi sumele de 450 de euro şi 2.500 de lei. În baza probatoriului administrat în dosarul penal aflat în lucru, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, faţă de bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore", a transmis IPJ Galaţi.

În cursul zilei, persoana reţinută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri