Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reţea internaţională de prostituţie destructurată în Germania

prostitutie

Autorităţile judiciare germane au efectuat miercuri dimineaţa o vastă operaţiune în vederea arestării presupuşilor lideri ai unei reţelede prostituţie între Thailanda şi Germania, relatează Reuters, conform news.ro.

Justiţia suspectează o thailandeză în vârstă de 59 de ani şi pe partenerul ei german, în vârstă de 62 de ani, că au adus femei şi transsexuali din Thailanda în Germania cu vize turistice şi au obligat aceste persoane să se prostitueze.

În Germania, prostituatele au lucrat mai întâi în bordeluri la Siegen, iar apoi au fost duse în altă parte. Ele trebuiau să le predea câştigurile susţinătorilor lor. Veniturile ar fi urmat să acopere drumul în Germania.

În total, 56 de persoane cu vârste cuprinse între 26 şi 66 de ani sunt suspectate de infracţiuni în legătură cu traficul de fiinţe umane, prostituţie forţată, proxenetism, neplata salariilor şi fraudă fiscală.

Poliţia federală a anunţat pe Twitter că percheziţii efectuate miercuri, care au implicat peste 1.500 de ofiţeri, procurori şi funcţionari de la fisc, reprezintă cea mai mare operaţiune de acest tip din istoria sa.

Aproximativ 60 de locuri au fost percheziţionate în toată ţara: bordeluri, apartamente şi birouri, în mai multe landuri - în Rhenania de Nord-Westfalia, Hesse, Saxonia Inferioară şi Baden-Württemberg.

Şapte persoane au fost arestate.

”Ancheta a identificat până în prezent 32 de femei şi transsexuali care au fost intriduse clandestin în Germania de către suspecţi şi care ar fi lucrat în bordeluri ca prostituate”, a anunţat procuratura.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.