Rețeaua Leroy Merlin retrage un grătar de la vânzare: există riscul de răniri sau producere de incendii

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 24-08-2021

Actualizat: 24-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rețeaua Leroy Merlin recheamă articolul 11500251 Grătar cărbuni Naterial Icarus, EAN: 3276000413639, vândut în perioada martie 2019 - august 2021.

Informarea trimisă ANPC arată că articolul poate provoca accidentarea utilizatorului. Grătarul are multe defecțiuni de siguranță care pot duce la răniri grave și ireversibile (arsuri, incendii etc.).

Produsul a fost declarat nesigur și neconform de către autoritățile franceze, informează Mediafax.

Compania roagă toţi clienţii care au achiziţionat acest produs să-l returneze în oricare dintre magazinele Leroy Merlin din România, urmând să primească contravaloarea produsului la simpla prezentare a acestuia în magazin.

Compania precizează că până în acest moment nu a fost înregistrat niciun accident care să fi fost generat de acest produs. Atenționarea vizează 365 de produse cu EAN: 3276000413639.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri