Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reţineri ale DNA la Primăria Sectorului 1

DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 6 august 2015, a inculpaţilor

 

IORDAN RĂZVAN-MIHAI, la data faptelor director al Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, în prezent consilier al primarului Sectorului 1, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită,

TOMA DAN, la data faptelor șef birou, ulterior director executiv adjunct în cadrul Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, funcţie deţinută şi în prezent, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită

 

Din ordonanțele de reţinere întocmite de procurori a rezultat că există probe şi indicii temeinice potrivit cărora :

În perioada anilor 2006-2010, inculpatul Iordan Răzvan, în calitate de director al Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București și Toma Dan, șef birou în cadrul aceleiași direcții, au pretins și primit, în două, respectiv în trei rânduri, sume de bani cuprinse între 15.000 euro și 70.000 euro, pe care le-au împărțit, de la doi oameni de afaceri pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să dispună întocmirea și semnarea proceselor verbale de recepție a unor lucrări de construcție.

 

În concret, în cursul anului 2006, firma administrată de un om de afaceri a edificat o construcție compusă din parter si 3 etaje situată în municipiul Bucureşti, sector 1.

La terminarea lucrării era necesară întocmirea unui proces verbal de recepţie a lucrării, recepţie ce se efectua si semna, inclusiv de către un reprezentant al Primăriei Sectorului 1 București.

Efectuarea recepţiei lucrării în prezenţa reprezentantului primăriei era o etapă absolut necesară intabulării şi deschiderii rolului fiscal pentru imobilul edificat, fără de care vânzarea ulterioară nu era posibilă.

Din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, responsabili pentru aceste activităţi erau Iordan Răzvan - director al Direcției Inspecție și Toma Dan - şef Birou recepții și regularizări taxe, din cadrul Direcției Inspecție.

Aceștia au condiționat recepționarea lucrării mai sus menționate, prin intermediul unui subordonat, de plata sumei de 30.000 euro.

După mai multe intervenţii efectuate pentru reducerea cuantumului sumei pretinse, aceștia au acceptat ca suma plătită să fie în valoare de 15.000 euro. Astfel, în cursul lunii august 2006, omul de afaceri a remis, prin intermediari, suma de 15.000 euro, funcționarilor primăriei, Iordan Răzvan Mihai și Toma Dan. Banii au fost împărțiți între Iordan Răzvan Mihai și Toma Dan.

 

În cursul anului 2008, Iordan Răzvan Mihai şi Toma Dan, prin intermediul unui subordonat, au condiţionat recepția lucrărilor executate la un imobil compus din parter și 7 etaje, situat în mun. Bucureşti, sectorul 1, de plata sumei de 70.000 euro. Banii au fost plătiți de un reprezentant al antreprenorului, în aceeași modalitate, prin intermediari, funcționarilor primăriei, Iordan Răzvan Mihai și Toma Dan.

 

În cursul anului 2010, în contextul efectuării unor lucrări de construcţii la un imobil compus din parter și 3 etaje, pentru recepția lucrărilor efectuate, Toma Dan, la acel moment director executiv adjunct în cadrul Direcției Inspecție, a pretins 15.000 euro, de la administratorului firmei de construcţii. În perioada imediat următoare, omul de afaceri i-a remis funcționarului primăriei, Toma Dan, prin intermediar, suma de 15.000 euro, în scopul întocmirii și semnării procesului verbal de recepţie a lucrării de construcție.

 

 

Inculpaţilor Iordan Răzvan Mihai şi Toma Dan i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.