Premierul ceh Andrej Babis şi-a exprimat duminică surprinderea faţă de intenţia SUA de a se retrage dintr-un tratat nuclear încheiat cu Moscova în perioada războiului rece, calificând-o drept "o veste proastă", relatează AFP preluată de Agerpres.
"Pentru noi este o informaţie nouă. Este vorba cu siguranţă despre o veste proastă, dacă aşa stau lucrurile", a declarat Babis, în cursul unei conferinţe de presă comune cu secretarul american al apărării, Jim Mattis.
Fostă ţară comunistă, Republica Cehia a devenit aliat al SUA în cadrul NATO, după ce s-a alăturat Alianţei în martie 1999.
"Relaţiile (între SUA şi Rusia) nu sunt ideale şi ne întoarcem la perioada războiului rece", a spus Babis, făcându-se ecoul preocupărilor exprimate de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Potrivit acestuia, această retragere ar risca să ducă la o nouă cursă a înarmărilor.
Preşedintele Donald Trump a declarat luni că SUA sunt gata să-şi sporească arsenalul nuclear după retragerea Washingtonului din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), semnat în timpul războiului rece.
La rândul său, Rusia a avertizat că această decizie riscă să compromită securitatea mondială.
În weekendul trecut, Donald Trump a provocat îngrijorări în lumea întreagă anunţând intenţia SUA de a se retrage din Tratatul INF, semnat în urmă cu trei decenii de fostul preşedinte american Ronald Reagan şi de liderul sovietic de la acea vreme, Mihail Gorbaciov.
Pentru a explica decizia, Trump a afirmat că Rusia "nu a aderat la spiritul acordului sau la acordul însuşi".
"Atâta timp cât oamenii nu vor reveni la raţiune, noi îl vom dezvolta", a adăugat el, referindu-se la arsenalul nuclear al SUA.
Tratatul din 1987, care interzicea utilizarea unei serii de rachete cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km, a pus capăt crizei declanşate de desfăşurarea de rachete SS-20 sovietice cu focoase nucleare care vizau capitale occidentale.
Uniunea Europeană a făcut apel la SUA şi la Rusia să-şi continue dialogul pentru a "păstra" Tratatul INF. La rândul ei, China a invitat Washingtonul "să se gândească de două ori"
Retragerea SUA din INF reprezintă o veste proastă pentru premierul ceh
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

396
Decizie a noului regim de la Budapesta: Peter Magyar nu o să inițieze discuții cu Trump și Putin / VIDEO
396

577
Alertă de colaps în aviația europeană: criza kerosenului scumpește biletele și golește aeroporturile
577

1.537
„Nu-i port pică lui Kelemen Hunor” - Convorbire telefonică cu șeful UDMR, anunțată de câștigătorul alegerilor din Ungaria / VIDEO
1.537

2.006
FOTO Escaladare periculoasă în Golf: Trump amenință că navele care se apropie de blocadă vor fi 'ELIMINATE imediat'
2.006

2.443
Rusia acuză: NATO transformă România în „cap de pod” împotriva Moscovei
2.443

3.152
Peter Magyar: George Simion a dansat pe mormintele eroilor noștri de război / VIDEO
3.152

2.956
'Am rămas complet înțepeniți': arheologii au făcut o descoperire majoră într-un lac din Elveția. Erau acolo de peste 2000 de ani
2.956

1.840
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
1.840

46
Fostul premier finlandez Jyrki Katainen, desemnat consilier special al UE pentru Arctica
46

2.735
Fost director al CIA cere înlăturarea lui Trump: „Al 25-lea amendament a fost scris avându-l în minte”
2.735

6.762
A intrat în vigoare blocada militară SUA în Strâmtoarea Ormuz. Cum va funcționa în practică - VIDEO
6.762

84
Tensiunile escaladează înte Filipine și China: Suspiciuni de sabotaj în Marea Chinei de Sud
84

63
Berlinul speră că ajutorul european pentru Ucraina va fi deblocat "foarte repede", după înfrângerea lui Viktor Orban
63
















Comentează