Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Retrospectivă: Ping-pong cu gazele din Marea Neagră

zf.ro
gaze marea neagra

Acum doi ani de zile, în octombrie 2017, Guvernul a transmit Parlamentului un proiect de lege referitor la explorarea și exploatarea gazelor din Marea Neagră, adică celebra lege privind derularea operaţiunilor petroliere pe mare (offshore).

Proiectul a fost elaborat după dialoguri și negocieri controversate cu investitorii din Marea Neagră, dar și între diferite autorități, un adevărat "ping-pong" jucat chiar cu imensa bogăție naturală din țara noastre, într-o formă în care companiile producătoare din Marea Neagră, printre care Exxon, LukOil, BlackSea Oil & Gas și Petrom erau exceptate de la orice formă de impozitare suplimentară în afară de redevențe.

Apoi, proiectul a fost aprobat de plenul Senatului, în 12 februarie 2018, și trimis ulterior în comisiile din Camera Deputaților unde a fost și avizat, fără dezbatere. Trimis din nou la Comisia pentru Industrii, blocat, discutat între investitori, proiectul a fost supus dezbaterii în iunie, unde au participat atât ministerele cât și investitorii. Până la urmă, s-a decis ca raportul să fie întocmit de trei comisii, iar proiectul a fost dezbătut chiar în sesiunea extraordinară a Parlamentului, în ședințe comune ale Comisiei pentru Industrie, pentru Administrație și comisiilor de buget-finanțe, un chin pentru adoptarea unei legi care să fie favorabilă atât pentru bugetul statului, cât și pentru profitul companiilor.

În timp ce deputații Comisiei de Industrii dezbăteau ultimele amendamente, a intervenit și liderul PSD Liviu Dragnea. El anunțase, în timpul unei conferințe de presă, o serie de modificări aduse acestei legi, cele mai importante referindu-se la introducerea unui impozit suplimentar în mai multe trepte, aplicat în funcție de creșterea prețului de vânzare al producției de gaz și la direcționarea banilor colectați din taxe și redevențe.

Citește și: Se solicită intervenția IMEDIATĂ a Guvernului Orban! Se cere RADEREA actului care intră în vigoare la 31 decembrie

În 24 octombrie, Camera Deputaților a votat, în calitate de for decizional, legea offshore privind condiţiile în care se vor realiza exploatările de gaze din Marea Neagră: investitorii, obligaţi să tranzacţioneze 50% din gaze pe Bursa de Valori București (BVB), iar 25% din angajaţi trebuie să fie români.

Legea stârnise diverse nemulțumiri atât în rândul companiilor petroliere, cât și din partea politicienilor. Astfel, Asociaţia Română a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră susținea, atunci, că legea menționată afectează principiul stabilităţii, introduce noi taxe şi impune companiilor anumite condiţii privind modul în care acestea îşi vor vinde producţia. Totodată, fostul ministrul al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, declara: „Legea offshore a trecut într-o variantă de care eu personal nu sunt foarte mulţumită şi cred că nici foarte mulţi colegi de-ai mei din PSD, întrucât varianta prezentată de Liviu Dragnea era într-adevăr aducătoare de mari beneficii statului român, însă în momentul în care nu ai 50% plus 1 trebuie să pleci urechea şi la ceea ce vor colegii de guvernare”.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, în 12 noiembrie, decretul pentru promulgarea legii offshore. Conform noii legi, sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special, utilizat pentru finanţarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a racordurilor la sistemului naţional de transport gaze naturale, precum şi pentru finanţarea altor investiţii.

În 20 septembrie, anul acesta, Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii offshore și Legii petrolului, prevederile fiind în măsură să satisfacă unele dintre nemulțumirile companiilor din industrie.

Astfel, aspectele ce ar urma să fie modificate sunt: clarificarea și completarea prevederilor privind stabilitatea regimului fiscal și de redevențe petroliere incluse în Legea Offshore, în condițiile în care asigurarea și reconfirmarea stabilității este o condiție esențiala nu numai din punct de vedere legal, dar și din punct de vedere economic, pentru a face posibilă continuarea investițiilor în proiecte offshore având în vedere: costurile semnificative ale investițiilor offshore, durata îndelungată a realizării proiectelor și riscurile specifice ridicate ale investițiilor offshore.

Având în vedere nevoia de a avea un sistem fiscal competitiv care sa atragă investiții, costurile ridicate și termenul lung de realizare si recuperare a investițiilor în sectorul offshore, expunerea de motive arată că este necesară eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preturile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (intre 45,71 lei/MWh si 100 lei/MWh). În cazul veniturilor suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 100 lei/MWh, grila de impozitare de menține. Obţinerea unei nivel normal al rentabilității așteptate pentru investitor la un preț de 100 Lei/MWh fundamentează introducerea impozitului pe venitul suplimentar începând cu acest prag, în timp ce preţuri inferioare acestui nivel nu generează profituri suplimentare.

Se impune eliminarea utilizării prețului de referință în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare pentru a pune în acord Legea offshore cu principiile fiscalității din Romania prevăzute de Codul Fiscal și cu practica internațională referitoare la determinarea impozitelor upstream pe baza prețurilor realizate. În plus, este necesară menționarea principiilor pentru determinarea prețului de referință în legislația primară pentru a asigura stabilitatea și predictibilitatea mediului legislativ.

Este necesară mărirea nivelului maxim pentru deducerea investițiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar offshore de la 30% la 60%, pentru a menține competitivitatea sectorului offshore din Romania și a atrage investiții, având în vedere costurile și riscurile ridicate, respectiv termenul lung de realizare al investițiilor offshore din Marea Neagra.

Este necesară eliminarea limitării deducerii investițiilor pentru calculul impozitului pe profit ținând cont de faptul că acest impozit are un caracter general și toate sectoarele de activitate trebuie tratate uniform, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal. Astfel, se elimină discriminarea la care sunt supuși operatorii din sectorul offshore comparativ cu restul agenților economici, aceștia datorând impozit pe profit la o bază impozabilă artificial mărită din care nu se scad cheltuielile cu amortizarea tuturor investițiilor efectuate de operatorii offshore.

Pentru a permite implementarea practică a deducerii la calculul impozitului pe veniturile suplimentare offshore a valorii investițiilor din segmentul upstream, se impune clarificare legislativă și eventual emiterea unui ordin pentru clarificarea aplicării articolului 19, în special cu privire la alineatele 9 și 10. Agenția Națională pentru Resurse Minerale nu are în atributiile sale aprobarea tuturor investițiilor offshore efectuate de titulari (de ex. instalații tehnologice/facilități de tratare, prelucrare, transport; alte investiții cum sunt diverse infrastructuri, de ex. platforme maritime, etc), verificarea valorii contabile a investițiilor intrând în competența Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Citește și: ALERTĂ METEO Ninsori și temperaturi scăzute: Vremea în București

Impozitul pe profit și impozitul pe veniturile suplimentare offshore sunt două impozite diferite și de aceea este necesar ca baza impozabilă să fie determinată în mod adecvat pentru ambele impozite. În condițiile existenței a două impozite diferite, fiecare cu propriile reguli de determinare, nu se justifică afectarea unui drept de deducere stabilit prin reguli generale aplicabile impozitului pe profit, prin deducerea similară aplicabilă pentru impozitul pe veniturile suplimentare offshore, potrivit practicii internaționale relevante.

Se impune eliminarea obligațiilor de tranzactionare pe pietele centralizate din Romania pe termen mediu și lung pentru a avea asigurată piața de desfacere pentru gazele naturale din perimetrele offshore si, in consecință, veniturile necesare pentru recuperarea investițiilor majore pe care o presupun astfel de proiecte ăn conformitate cu practica internațională ăn domeniul resurselor naturale. De altfel, dreptul de a dispune liber de cantitatile de petrol și gaze naturale extrase, inscris in acordurile petroliere si prevazut de Legea Petrolului ca drept al oricarui titular de acord petrolier, a fost considerat de catre investitori ca fiind un element esential al concesiunii si pe care acestia l-au avut in vedere la incheierea acordului petrolier, respectiv la momentul efectuarii investițiilor in Romania.

Expunerea de motive arată că securitatea aprovizionării cu gaze naturale a României depinde, pe termen lung, de dezvoltarea resurselor interne, iar cel mai mare aport îl pot avea exploatările din Marea Neagră. Un alt argument solid pentru dezvoltarea sectorului este că gazele naturale reprezintă cel mai curat dintre combustibilii fosili, având emisii de carbon pe unitatea de energie cu 40% mai mici decât ale cărbunelui, precum și emisii considerabil mai mici de poluanți atmosferici.

România prezintă un potențial semnificativ de dezvoltare a sectorului gazelor naturale, însă exploatarea acestor resurse necesită investiții substanțiale. În aceste condiții, este necesară asigurarea condițiilor adecvate realizării investițiilor specifice pentru exploatarea descoperirilor de gaze naturale, precum și pentru continuarea operațiunilor de explorare și evaluarea a unor noi resurse de hidrocarburi în perimetrele offshore din Marea Neagra, îndeosebi în zona deepwater, dar și pentru redezvoltarea zăcămintelor existente și identificarea unor noi resurse în zone de mică adâncime.

Proiectele privind identificarea și punerea în valoare a unor noi resurse de hidrocarburi în sectorul românesc al Mării Negre necesită atât menținerea investitorilor prezenți, cât și atragerea unor noi investitori cu expertiză tehnică și capabilitățile necesare pentru a realiza investiții masive pe termen lung, cu un grad ridicat de risc, ce implică totodată utilizarea unor tehnologii performante.

Investițiile pe termen lung necesită un sistem coerent și previzibil de legi, politici și reglementări care să permită investitorilor să realizeze o planificare riguroasă și eficientă a programelor de investiții. Până în momentul de față s-au efectuat investiții semnificative în sectorul offshore din România (în ultimii 15 ani, în sectorul de offshore s-au investit aproximativ 2,5 miliarde de dolari în activitățile de explorare și peste 1 miliard de dolari în activități de dezvoltare și redezvoltare pentru zăcăminte existente), pornind de la premisa existenței unui climat legislativ stabil pentru întreaga durată a acordurilor petroliere. Stabilitatea fiscală și a redevențelor este esențială pentru a se asigura încrederea investitorilor pentru a decide avansarea în faza de dezvoltare.

Dezvoltarea unui cadru legislativ competitiv și stabil poate determina valorificarea pentru următoarele decenii a unui potențial substanțial de resurse naturale, cu impact economic semnificativ asupra economiei românești prin crearea de locuri de muncă bine remunerate, contribuții substanțiale la bugetul de stat, eliminarea riscurilor de securitate energetică și posibilitatea de a dobândi o poziție regională de influență în sectorul energetic.

Proiectele offshore din zona românească a Mării Negre au un profil de risc investițional specific, în condițiile în care operațiunile offshore presupun costuri ridicate asociate activităților de explorare și de exploatare, iar incertitudinile geologice și de ordin tehnic asumate de investitori pentru fazele de explorare sunt semnificative. De asemenea, lipsește o infrastructură offshore în amonte, iar durata de viață a proiectelor offshore este mult mai mare comparativ cu alte proiecte de investiții, fiind necesari mai mult de zece ani de la confirmarea descoperirilor zăcămintelor până la faza de producție.

Rezervele de gaze naturale din Marea Neagră se ridică la 200 miliarde de metri cubi, ceea ce ar duce practic la dublarea producţiei de gaze a ţării în următorii ani, adică 20 miliarde de metri cubi pe an.

Transgaz şi Black Sea Oil & Gas au semnat, în 30 august 2019, ordinul de începere a lucrărilor pentru preluarea gazelor din Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia în SNT, producția de gaze urmând să înceapă în primul trimestru din 2021.

Proiectul Transgaz „Extindere SNT Vadu-T1” constă în construirea unei conducte proiectată pentru a transporta gaze naturale la o presiune de 55 bar, în lungime totală de aproximativ 24,37 km, care va conecta țărmul Mării Negre cu Sistemul Naţional de Transport - conducta T1 pe direcţia Ţărmul Mării Negre - Corbu - Săcele - Cogealac - Grădina. Termenul estimat de finalizare este anul 2021.

Proiectul Midia constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă pe zăcământul Doina şi patru sonde pe zăcământul Ana), un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producţie automatizată amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 121 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, unde urmează 4,1 km de conductă subterană până la noua staţie de tratare a gazelor („STG”). Gazele tratate vor fi livrate prin staţia de măsurare a gazelor localizată în perimetrul STG către SNT operat de Transgaz. Se estimează că producţia de gaze va începe în trimestrul 1 al anului 2021. Proiectul are o valoare de 400 de milioane de dolari.

Compania austriaco-românească, controlată de grupul austriac OMV, la care statul român mai deține o participație de 20%, forează în perimetrele cele mai mari din Marea Neagră: Histria, Neptun 1 și Neptun 2. În perimetrul de mare adâncime Neptun 2, OMV Petrom are parteneriat 50-50% cu gigantul american Exxon Mobil, iar în perimetrul de mică adâncime Netpun 1 forează singur, la fel ca și în perimetrul Histria. Cele două companii sunt cele mai avansate din Marea Neagră, în ce privește exploatarea zăcămintelor de gaze și petrol.

În urma modificărilor legislative introduse de legea offshore și de OUG 114/2018, OMV Petrom și-a anunțat decizia de a suspenda investițiile în perimetrul Neptun 2, acolo unde ar fi trebuit să lucreze cu americanii de la Exxon.

Compania americană Exxon Mobil a anunțat, în vara acestui an, că intenționează să renunțe la câmpuri de petrol și gaz de 25 miliarde de dolari, inclusiv la participația pe care o deține în România, în Marea Neagră, pentru a investi în „mega-proiecte” din Guyana, Mozambic, Papua Noua Guinee, Brazilia și SUA. Inițial, Guvernul român a negat că Exxon a cerut renunțarea la licența din Marea Neagră, însă ulterior americanii au făcut solicitarea către autoritatea care gestionează resursele minerale ale României (ANRM).

Romgaz a anunțat, recent, că a accesat camera de date a OMV Petrom cu privire la perimetrul offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, în vederea achiziţionării unei participaţii de 20% în proiect. Astfel, Romgaz va acţiona, în consorţiu cu OMV Petrom şi un al treilea partener, probabil străin, în negocierile cu Exxon Mobil, care deține 50%din drepturile concesiunii (şi statutul de operator), prin intermediul sucursalei de la noi (n.r. ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited). Participaţia companiei americane în proiectul Neptun Deep este estimată la 250 milioane de dolari, conform Reuters.

Investiţiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera venituri la bugetul de stat în valoare de 26 miliarde de dolari şi un plus de 40 miliarde de dolari la PIB-ul României, până în anul 2040, se arată în studiul „Contribuţia proiectelor de explorare şi producţie a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei româneşti”, realizat de Deloitte, la solicitarea Asociaţiei Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN).

Potrivit studiului Deloitte, din Marea Neagră s-ar putea extrage 170 miliarde metri cubi de gaze.

În urma exploatării acestor zăcăminte, se vor aduce numeroase venituri la buget, cea mai mare sumă, respectiv 9,5 miliarde de dolari, fiind reprezentată de impozitul pe profitul companiilor. Companiile petroliere vor investi 15,7 miliarde de dolari în proiectele din Marea Neagră, în perioada 2018 – 2040, conform raportului.

Începând cu 2030, aproximativ 60% din producţia de gaze a României ar putea proveni din producţia offshore, Marea Neagră furnizând 10-11 miliarde de metri cubi de gaz pe an, estima, în aprilie, Sorin Călin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).

Momentan „ne aflăm în faza incipientă în ceea ce privește realul potențial al Mării Negre”, a susținut directorului din ANRM, respectiv acest potențial se situează la peste 2 miliarde de metri cubi, valoare ce ar putea fi atinsă, cu aproximație, în 2022.

„Eu cred că este mult mai mare şi întăresc această afirmație prin faptul că, după construirea instalaţiilor de suprafaţă şi a conductelor subacvatice care aduc gaze la mal, atât de către titularul zăcămintelor Ana şi Doina, cât şi de viitorii producători OMV, Exxon, Lukoil, se va crea oportunitatea de a se dezvolta şi zăcămintele mici”, a completat Sorin Călin Gal.

Deși premisele enunțate de către Gal sunt pozitive, există dificultăți ce ar putea fi cauzate de legislația în vigoare.

„Problema cea mai mare este ce facem cu acel gaz. Aici nu pot da un răspuns, pentru că Legea Petrolului spune că, după plata redevenţei, titularul de acord petrolier este liber să comercializeze gaze, să le utilizeze, inclusiv să le exporte”, a explicat Gal.

În luna septembrie a anului curent, Gabriel Biriș, partener al casei de avocatură Biriș Goran, spunea că dacă gazele naturale din Marea Neagră nu vor fi exploatate, ponderea gazelor de import pe piața românească va continua să crească. "Gazul natural din Marea Neagră, dacă va rămâne neexploatat, nu va produce efecte negative numai la prețuri, dar și la balanța comercială și la deficitul de plăți. Atunci când vom incepe să producem gaz din Marea Neagră, înainte să facem ceva efectiv cu el, vedem banii din redevențe sau din alte impozite, ori taxe, venituri ce pot fi folosite de stat pentru a investi în alte domenii".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.