Consiliul de Securitate al ONU va avea vineri la New York o reuniune de urgenta privind situatia de la Ierusalim si din teritoriile palestiniene, au facut cunoscut surse diplomatice citate de AFP. Aceasta reuniune a fost solicitata de Iordania, membru al Consiliului, si va incepe la ora locala 11.00 (15.00 GMT).
Diplomati din tari ale Grupului arab la ONU au avut joi dupa-amiaza o intrevedere la finalul careia Iordania a primit misiunea de a contacta presedintia spaniola a Consiliului cu scopul de a organiza aceasta reuniune, a spus jurnalistilor ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour.
"Situatia este exploziva, Consiliul trebuie sa isi asume responsabilitatile, iar noi trebuie sa facem totul pentru a opri varsarea de sange si apoi sa discutam despre modul in care putem apara populatia civila din teritoriile palestiniene", a subliniat diplomatul.
Gruparile palestiniene au chemat la "vinerea revolutiei"
Gruparile palestiniene au lansat apeluri la manifestatii vineri in Cisiordania si Fasia Gaza. De la 1 octombrie, Cisiordania si Ierusalimul de Est sunt scena violentelor intre tineri palestinieni si soldati israelieni, precum si a unei serii de atentate care provoaca temeri ca va izbucni a treia Intifada.
Politia israeliana a anuntat, joi seara, ca numai barbatilor de peste 40 de ani li se va permite sa intre pentru rugaciunile de vineri pe espanada Moscheelor din Ierusalimul de Est, "ca parte a masurilor pentru a preveni orice atac terorist" .
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reafirmat ca este gata sa se intalneasca cu presedintele palestinian Mahmoud Abbas. Violentaele au facut 32 de morti, inclusiv mai multi autori de atacuri, si sute de raniti printre palestinieni, precum si sapte morti si zeci de raniti de partea israeliana.
Fortele israeliene au fost desfasurate masiv incepand de joi la Ierusalim, oras prada de la inceputul lunii octombrie unui val de atentate pe care o noua serie de masuri guvernamentale nu au reusit sa il opreasca.
Secretarul de stat american, John Kerry, a scpus ca va intreprinde un turneu in regiune "in urmatoarele zile" pentru a incerca sa reinstaureze calmul.
Reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate ONU. Gruparile palestiniene cer revoție
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

178
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
178

90
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
90

2.520
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.520

72
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
72

18
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
18

74
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
74

750
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
750

95
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
95

2.653
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.653

31
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
31

5.192
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.192

68
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
68

1.639
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.639
















Comentează