Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reuniune de urgenţă la Helsinki, pe tema migranţilor salvaţi în Mediterana

Ambarcatiune migranti

Reprezentanţii ţărilor UE vor încerca să se pună de acord, miercuri seară, la Helsinki, în cadrul unei ''reuniuni de urgenţă'', pentru a pune capăt disputelor diplomatice care apar acum după fiecare salvare de migranţi în Mediterana centrală, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Dineul organizat de preşedinţia finlandeză a Consiliului UE, la iniţiativa Parisului şi Berlinului, vizează stabilirea reperelor unei "coaliţii" de ţări gata să-şi repartizeze migranţii salvaţi, fără a trebui să desfăşoare negocieri penibile în fiecare caz în parte.

Un consiliu al miniştrilor de interne ai Celor 28 era programat de ceva vreme joi la Helsinki, însă Finlanda le-a propus miniştrilor să se întâlnească încă din ajun, în cadrul unui dineu care are drept scop accelerarea discuţiilor în contextul problemei debarcărilor de migranţi.

Citește și: Bogdan Licu, REACȚIE INCENDIARĂ după decizia CSM în cazul procuroarei Maria Pițurcă: 'Nu înseamnă că e în regulă'

"A devenit evident că situaţia în Mediterana cere atenţia noastră imediată", a scris ministrul finlandez de interne Maria Ohisalo în scrisoarea de invitaţie adresată omologilor săi europeni, consultată de AFP.

Reuniunea de miercuri seară, organizată "pe baza iniţiativei foarte binevenite a Franţei şi Germaniei", vizează stabilirea unor "aranjamente solide pentru ceea ce urmează operaţiunilor de căutare şi salvare, pentru a garanta un răspuns rapid după debarcare", susţine ea.

Aceste acorduri "trebuie să fie bazate pe o responsabilitate împărtăşită care să implice un număr suficient de mare de state membre", adaugă ministrul, evocând o "coaliţie a bunăvoinţei" pentru a uşura presiunea asupra ţărilor aflate în prima linie a noilor veniri.

CITEȘTE ȘI: Ce e INTERZIS să consumi dacă iei paracetamol: Efectele sunt DEVASTATOARE

Este o "reuniune de urgenţă", a subliniat o sursă europeană, precizând că lista miniştrilor care au acceptat să participe nu a fost încă finalizată.

Trebuie "să ne înţelegem asupra unui mecanism până la sfârşitul anului pentru a evita o criză politică sau umanitară în timpul verii", a adăugat această sursă.

Numărul migranţilor ajunşi pe coastele europene nu mai are nimic de a face cu cel înregistrat în timpul crizei din 2015, dar tensiunile între europeni nu au dispărut. Ţările mediteraneene solicită mai multă solidaritate din partea statelor vecine în ceea ce priveşte primirea migranţilor.

Italia, sub impulsul ministrului său de interne Matteo Salvini, a adoptat o linie dură, închizând porturile pentru navele ONG-urilor care salvează migranţi. Unele dintre ele, precum Sea-Watch la sfârşitul lui iulie la Lampedusa, au acostat cu forţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.