Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, îi va primi vineri pe omologii săi din alte patru mari puteri militare europene - Germania, Franţa, Polonia şi Regatul Unit - pentru a discuta despre coordonarea sprijinului pentru Ucraina, a anunţat ministerul său luni seară, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Pe lângă Ucraina, miniştrii vor discuta şi despre modalităţile de consolidare a apărării europene, a precizat ministerul într-un comunicat.
Aceasta este a patra întâlnire de acest tip, după cele de la Berlin (25 noiembrie), Varşovia (13 ianuarie) şi Paris (12 martie).
La finalul reuniunii, cei cinci miniştri vor susţine o conferinţă de presă comună la ora 12.45 GMT.
Anunţul acestei reuniuni vine în contextul în care Donald Trump a declarat luni că "ia în considerare" o călătorie în Turcia joi pentru posibile discuţii ruso-ucrainene, la care Volodimir Zelenski l-a invitat pe Vladimir Putin.
Kievul şi aliaţii săi europeni au cerut în weekend un armistiţiu "complet şi necondiţionat" de 30 de zile începând de luni, condiţie prealabilă, în opinia lor, pentru discuţii de pace directe între Ucraina şi Rusia, ameninţând Moscova cu "sancţiuni masive" în caz de refuz.
Însă Kremlinul a respins luni acest demers: "Limbajul ultimatumurilor este inacceptabil pentru Rusia", a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov în timpul briefingului său zilnic.
Ulterior, el a insistat că Moscova doreşte negocieri "serioase" pentru a se ajunge la pace în conflict, declanşat de invazia rusă la scară largă a teritoriului ucrainean în februarie 2022 şi al cărei bilanţ se ridică la cel puţin zeci de mii de morţi şi distrugeri uriaşe.
Miniştrii de externe ai Franţei, Germaniei, Italiei, Poloniei, Spaniei şi Regatului Unit, precum şi şefa diplomaţiei UE, au reiterat luni cererea lor pentru un armistiţiu de 30 de zile.
Comentează