Reprezentanţi din 35 de state membre şi partenere NATO au participat, în perioada 17 - 20 septembrie, la Reuniunea bianuală a Comitetului Director al Organizaţiei pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Alianţa Nord-Atlantică, care a avut loc la Bucureşti, informează Agerpres
Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru armamente din MApN şi s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului şi Cercul Militar Naţional din Capitală.
"Forţa alianţei noastre se bazează pe libertatea oamenilor şi pe fundamente democratice puternice, atribute ce se impun a fi păstrate şi consolidate. Pentru a face faţă cu succes ameninţărilor hibride şi neconvenţionale, avem mare nevoie de progrese tehnologice semnificative", a declarat secretarul de stat pentru armamente, Nicolae Nasta, în deschiderea reuniunii, potrivit unui comunicat al MApN.
Pe parcursul reuniunii, au fost discutate teme de interes pentru NATO din domeniul ştiinţei şi tehnologiei, experţii prezenţi abordând noi concepte care să conducă la menţinerea supremaţiei NATO din punct de vedere tehnologic.
Agenda reuniunii a inclus, de asemenea, vizitarea unor facilităţi de cercetare din România, printre care şi laserul de mare putere de pe platforma de cercetare Măgurele.
La finalul activităţii, conducerea Organizaţiei pentru Ştiinţă şi Tehnologie a apreciat modul de organizare a reuniunii şi a aprobat iniţierea de noi proiecte de colaborare în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, se precizează în comunicat.
Organizaţia pentru Ştiinţă şi Tehnologie este un pilon central al NATO, cei peste cinci mii de oameni de ştiinţă, membri ai acestei structuri, constituind cel mai mare forum de cercetare ştiinţifică în domeniul apărării şi securităţii din lume.
Reuniunea bianuală a Comitetului Director al Organizaţiei pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Alianţa Nord-Atlantică, care a avut loc la Bucureşti
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

921
Tensiuni în PNL după ședința de la Vila Lac: Bolojan evită o delimitare clară de AUR, contestat din interiorul partidului (surse)
921

186
Declarații șoc: „Călin Georgescu este Luceafărul suveranismului românesc”
186

518
Interzis la focuri de armă trase la o distanță mai mică de 100 de metri de o localitate: Senatul a instituit un „cordon de siguranță”
518

1.004
Rezoluție votată de conducerea USR - Partidul rămâne la guvernare, dar amenință PSD cu ruptura dacă votează cu AUR
1.004

109
Mario Carabaș: 'Nu mai este loc pentru abordări superficiale. Este momentul pentru decizii serioase'
109

35
Ministrul Radu Miruță: Siguranța cetățenilor nu are preț. Nu la fiecare roi de drone se ridică avioanele de vânătoare
35

1.473
Schimbare majoră în Codul penal: statul va interveni direct în cazurile în care părinții nu plătesc pensia de întreținere
1.473

2.688
PNL trage linia la Vila Lac - Rezoluție adoptată de conducerea partidului: PSD, somat să nu declanșeze o criză guvernamentală
2.688

802
Călin Georgescu, agent SIE sau CIE? Informații nespuse până acum - SURSE
802

1.196
Trimite România soldați în Strâmtoarea Ormuz? Răspunsul dat de Radu Miruță
1.196

2.084
Ministrul Radu Miruță, după declarațiile ambasadorului iranian care a amenințat direct România: Nu am primit vreun semnal de la servicii!
2.084

2.028
Stenograme USR | Fritz ridică tonul în ședință: „PSD ne trădează. Asta e linia roșie”. Congres pentru restrângerea conducerii
2.028

1.444
Prim-viceguvernatorul BNR scoate la suprafață scenariile despre Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier. Ce este diferit de această dată?
1.444
















Comentează