Reuniunea Consiliului NATO-Rusia va avea loc pe 20 aprilie la Bruxelles

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 12-04-2016

Actualizat: 12-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

NATO va organiza pe 20 aprilie la Bruxelles prima sa reuniune oficială cu Rusia după 2014, pentru a discuta despre criza din Ucraina şi alte probleme de securitate, a anunţat marţi Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP. 'Data a fost stabilită de comun acord', a declarat un purtător de cuvânt al NATO.

Secretarul general Jens Stoltenberg a anunţat săptămâna trecută organizarea primului Consiliu NATO-Rusia, după ce Alianţa a decis în anul 2014 suspendarea acestor reuniuni în urma anexării Crimeii şi a destabilizării Ucrainei. 'Consiliul NATO-Rusia va aborda criza din Ucraina şi nevoia implementării complete a acordurilor de la Minsk (...) Vom discuta despre activităţile militare, cu accent pe transparenţa lor şi pe diminuarea riscurilor', iar printre temele de pe agenda reuniunii se vor regăsi de asemenea situaţia din Afganistan şi ameninţările regionale, a precizat săptămâna trecută Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat, anunţă Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri