Miniştrii de finanţe şi preşedinţii băncilor centrale din statele G20 au încheiat sâmbătă în India reuniunile lor fără să convină asupra unui comunicat comun, din cauza divergenţelor cu China şi Rusia asupra războiului din Ucraina, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Reuniţi de vineri la Bangalore, capitala tehnologică a Indiei, responsabilii economici ai statelor G20 au încercat să cadă de acord asupra unor soluţii în faţa provocărilor cu care se confruntă economia mondială, în contextul războiului din Ucraina şi al creşterii inflaţiei.
India, care asigură preşedinţia G20, a publicat la finalul reuniunilor un "rezumat" al discuţiilor, dar fără un comunicat comun, la fel cum s-a întâmplat la precedentele reuniuni de acelaşi fel desfăşurate anul trecut în Indonezia.
În timp ce Germania şi Franţa au pledat, la reuniunea miniştrilor de finanţe, pentru menţionarea clară a termenului "război" în proiectul de declaraţie comună, Rusia şi China s-au opus includerii în acesta a două paragrafe referitoare la Ucraina.
"Majoritatea membrilor au condamnat ferm războiul din Ucraina", dar cu "evaluări diferite ale situaţiei şi sancţiunilor" impuse Rusiei de către statele occidentale, se arată în textul publicat de ţara gazdă.
Potrivit mai multor participanţi, în proiectul de declaraţie al reuniunii miniştrilor de finanţe China a dorit să atenueze termenii folosiţi cu privire la Ucraina, în sensul de a nu condamna războiul declanşat anul trecut contra acestei ţări de Rusia.
China nu a sprijinit niciodată public, dar nici nu a criticat, campania militară rusească în Ucraina şi şi-a exprimat de mai multe ori sprijinul pentru Rusia în faţa sancţiunilor occidentale.
La împlinirea unui an de la începutul războiului, Beijingul a dezvăluit vineri o iniţiativă a sa care să conducă la încetarea conflictului. Documentul, care nu este un plan de pace propriu-zis, enumeră 12 principii de acţiune, în special stabilirea unui armistiţiu şi începerea negocierilor de pace.
Reuniunea G20, un eșec: Rusia și China au blocat o declarație comună
București
8°C
Articole Similare

497
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
497

539
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
539

1.481
Furnizorii de energie vor să scape de plata prosumatorilor: împing modelul italian, cu statul în rol de plătitor
1.481

1.532
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
1.532

2.138
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
2.138

1.681
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
1.681

1.430
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.430

3.859
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
3.859

4.001
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
4.001

3.546
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
3.546

3.006
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
3.006

3.817
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
3.817

3.234
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
3.234
















Comentează