Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reuters:Iertată pentru criza provocată de migranţi, Merkel, în pole pentru al patrulea mandat

mediafax
merkel

Victoria conservatorilor cancelarului Angela Merkel la alegerile regionale desfăşurate duminică în cel mai populat land al Germaniei este un semn puternic că votanţii au iertat-o pe şefa guvernului pentru politica uşilor deschise faţă de migranţi şi înclină să-i încredinţeze la legislativele din septembrie al patrulea mandat în fruntea executivului, comentează luni agenţia Reuters.

Reuşita Uniunii Creştin-Democrate (CDU) în landul Renania de Nord-Westafalia este o lovitură puternică încasată de noul lider al Partidului Social-Democrat (SPD), Martin Schulz, care reuşise în februarie-martie să ridice această formaţiune în sondaje şi să aducă speranţa că va urma o schimbare după 12 ani de guvernare Merkel. Dar aceasta din urmă 'a renăscut din cenuşa anului 2016, când a fost mult criticată pentru politica braţelor deschise faţă de refugiaţi', remarcă Josef Joffe, publicist al săptămânalului Die Zeit.

Acesta menţionează că Angela Merkel beneficiază acum de pe urma încetinirii afluxului de migranţi la circa 280.000 de persoane, faţă de 900.000 în anul 2015, situaţie care se datorează deciziilor statelor vecine de a-şi închide graniţele pentru migranţi şi acordului dintre UE şi Turcia, dar şi unor acţiuni adoptate de Germania pe plan intern. Observând temerile electoratului, coaliţia guvernamentală alcătuită din CDU şi SPD a luat măsuri pentru grăbirea examinării cererilor de azil şi a expulzării celor cărora li se resping acest cereri, hotărând de asemenea interzicerea portului vălului islamic burka de către funcţionarii publici în timpul serviciului.

În declaraţiile date presei după anunţarea rezultatului scrutinului din Renania de Nord-Westfalia, la care CDU a obţinut 33% din voturi, cu aproape două procente peste SPD, Angela Merkel a subliniat, potrivit agenţiei EFE, că acest rezultat se datorează faptului că partidul ei a ştiut 'să pună degetul pe rană' în ceea ce priveşte temele care 'interesează şi preocupă' cetăţeanul, de la starea şcolilor în care învaţă copiii şi până la problema securităţii. 'În anul 2015 ne-am confruntat cu o enormă sarcină umanitară odată cu primirea refugiaţilor. Situaţia de atunci nu se poate repeta. Acum obiectivul major este să reuşim integrarea acelora care vor rămâne în ţara noastră', a spus ea în intervenţia de luni.

Iar pe măsură ce criza provocată de valul de migranţi a început să nu mai domine gândurile electoratului german şi în timp ce partidul anti-imigraţie Alternativa pentru Germania (AfD) se vede măcinat de lupte interne, Angela Merkel îşi recâştigă rolul de ancoră de stabilitate, mai ales în contextul amplificării temerilor privind ascensiunea populismului. De asemenea, sub conducerea Angelei Merkel economia germană continuă să crească, iar şomajul a scăzut la un nivel record. Pe de altă parte, imaginea în care preşedintele american Donald Trump - care a primit-o pe Angela Merkel la Casa Albă - laudă sistemul de învăţământ german aminteşte de statura globală a şefei executivului de la Berlin, ea având o influenţă fără egal în UE şi a fost de mai multe ori cotată de revista Forbes drept cea mai puternică femeie din lume, conform Agerpres.

În plus, 'Angela Merkel este pentru partidul ei calul care-l trage înainte, ceea ce în mod evident lipseşte SPD-ului', după cum notează cotidianul Frankfurter Allgemeine.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.