Liderii statelor din Grupul de la Vișegrad (V4) își reafirmă opoziția față de Pactul UE privind Migrația.
Premierul slovac Robert Fico a calificat încă din aprilie 2024 pactul drept „dictat, nu solidaritate”, anunțând că Slovacia nu îl va implementa. Afirmația a urmat votului din 10 aprilie 2024 din Parlamentul European, care a deschis drumul pentru reforma legislației europene în materie de azil.
La Budapesta, premierul Viktor Orbán a respins în mod constant arhitectura pactului, argumentând că „solidaritatea obligatorie” ar obliga statele să accepte relocări sau să plătească compensații, ceea ce i-ar submina politica de „toleranță zero” față de migrația ilegală. În intervenții publice din 2024–2025, Orbán și membri ai guvernului său au criticat deschis obligațiile financiare și au promovat ideea „hotspoturilor” externe pentru procesarea cererilor de azil.
În Polonia, poziția anti-relocare a fost susținută întâi de premierul Donald Tusk în aprilie 2024, care a anunțat că Varșovia nu va accepta mecanismul de redistribuire, invocând povara refugiaților ucraineni. În toamna lui 2025, noul președinte Karol Nawrocki a transmis președintei Comisiei Europene că Polonia nu va admite relocări în temeiul pactului, întărind linia guvernamentală.
Voci noi și vechi în V4
În Cehia, Andrej Babiš — fost premier și câștigător al alegerilor din 3–4 octombrie 2025, aflat în negocieri pentru formarea unei coaliții — a criticat pactul încă din 2024, prezentându-l drept o „trădare” a intereselor naționale; după scrutin, el și-a menținut retorica eurosceptică, inclusiv pe dosarul migrației, deși încă nu a preluat funcția de premier.
Declarația lui Fico din aprilie 2024 este una dintre cele mai vechi poziționări ferme în V4 împotriva noii arhitecturi a azilului, calificând regulile drept „dictat, nu solidaritate”. Ungaria a rămas între timp cel mai vocal critic al „solidarității obligatorii”, iar în 2024–2025 a pledat pentru procesarea în afara UE a cererilor de azil, idee susținută și de Bratislava la reuniuni trilaterale cu Serbia.
Noutatea toamnei 2025 în peisajul V4 este intervenția formală a președintelui polonez Karol Nawrocki pe lângă Bruxelles, în care afirmă că Polonia va respinge orice încercare de relocare impusă în baza pactului. Mesajul vine pe fondul discuțiilor din UE privind punerea în aplicare etapizată a pachetului, începând cu 2026.
Ce prevede Pactul și de ce e contestat
Pactul UE privind Migrația și Azilul introduce o „solidaritate obligatorie”: statele membre fie acceptă relocarea unei cote de solicitanți, fie contribuie financiar sau operațional. Consiliul UE a indicat un reper de 30.000 de relocări pe an și o contribuție minimă de 20.000 de euro pentru fiecare persoană pe care un stat alege să nu o primească. Adepții spun că măsura împarte povara, criticii — între care V4 — o văd ca pe o penalizare mascată și o atingere adusă suveranității.
Pachetul mai prevede screening accelerat la frontieră, colectare extinsă de date biometrice și proceduri rapide de returnare pentru cereri cu șanse reduse, plus cooperare sporită cu statele de origine și tranzit. ONG-uri și o parte din opoziția politică avertizează asupra riscurilor de detenție la frontieră și de subminare a garanțiilor pentru refugiați, în timp ce guvernele din prima linie a migrației cer implementare rapidă.
Votul Parlamentului European din 10 aprilie 2024 a încheiat o dezbatere blocată de aproape un deceniu, dar aplicarea efectivă depinde de regulamentele de implementare și de voința politică a statelor. Între timp, pozițiile beligerante ale unor capitale estice — Bratislava, Budapesta și Varșovia — anunță un drum dificil către unitate.
Front comun sau mesaje paralele?
Deși retorica este consonantă, nu există la acest moment o declarație comună oficială a celor patru lideri V4 care să fi denunțat împreună pactul în termeni identici.
Pe măsură ce Consiliul și Comisia pregătesc etapele de aplicare, conflictul politic din jurul relocării va rămâne un test pentru arhitectura de azil a UE. V4 mizează pe presiune politică și contestații pentru a încetini sau a deroga de la mecanismul de solidaritate, în timp ce instituțiile europene insistă că noul cadru oferă o combinație între responsabilitatea statelor de primă intrare și sprijinul celorlalte.
În lipsa unei revizuiri majore sau a unor derogări explicite, Pactul rămâne cadrul de referință al UE, cu prime efecte așteptate în 2026.
Comentează