Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

REVOLTĂ VIOLENTĂ într-o închisoare din Franţa. Deţinuţi şi poliţişti, INTERNAŢI în spital

O revoltă a avut loc luni în închisoarea din Vivonne, în apropiere de Poitiers, în zona de centru-vest a Franţei, unde zeci de deţinuţi au declanşat un incendiu şi au ocupat o clădire, au anunţat autorităţile, potrivit AFP.

Cinci membri ai forţelor de ordine şi şase deţinuţi au fost spitalizaţi, din cauza inhalării de fum declanşat de protestatarii de la al doilea etaj al unei clădiri din centrul penitenciar, a precizat prefectura. Unul dintre deţinuţii spitalizaţi a fost victima unui infarct.

Citeşte şi: Vila lui Ceaușescu în The New York Times: Atenția este pe decorație, nu pe dictatură

Revolta, care s-a declanşat la ora 17:00 (15:00 GMT), s-a încheiat la ora 22:15 (20:15 GMT), după intervenţia forţelor de securitate, iar situaţia este sub 'control', conform Ministerului Justiţiei.

Flăcările, care au cuprins unul dintre cele trei etaje ale clădirii, au fost stins în cursul serii de către pompieri.

Citeşte şi: Francois Hollande s-a lăsat așteptat la Cotroceni/ FOTO

Toţi gardienii au putut părăsi clădirea, care găzduieşte 178 de prizonieri în total, a declarat pentru AFP Emmanuel Giraud, un responsabil sindical.

"Doi deţinuţi au bruscat un gardian şi au reuşit să îi sustragă un lanţ de chei, ceea ce le-a permis să deschidă toate celulele" de la al doilea etaj al clădirii, a explicat sindicalistul. După "ce au dat foc culoarelor şi atriumului", deţinuţii "au distrus totul în interior", a adăugat Giraud, fără a putea preciza numărul participanţilor la revoltă şi nici revendicările lor.

Potrivit unei surse penitenciare, ar fi vorba de circa 60 de deţinuţi, care au refuzat să reintre în celulele lor.

Citeşte şi: Predoiu îl acuză pe Dragnea că i-a furat promisiunile

La originea incidentului s-ar fi aflat refuzul permisiei de ieşire pentru un deţinut, care a protestat, antrenând şi alţi prizonieri să se alăture gestului său, au indicat surse sindicale penitenciare.

Doi deţinuţi au fost arestaţi. Ceilalţi deţinuţi de pe etaj 'au fost evacuaţi spre sala de sport' a închisorii.

Citeşte şi: INCIDENTE în coloana oficială a președintelui Franței, în București/ FOTO

Mai mulţi deţinuţi urmează a fi anchetaţi pentru a se stabili responsabilitatea participanţilor la revoltă, a precizat Ministerul Justiţiei pentru AFP.

Centrul de la Vivonne, inaugurat în 2009, este o închisoare cu o capacitate de 578 de locuri şi găzduieşte în prezent 525 de deţinuţi, ceea ce sugerează că nu există problema suprapopulării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.