Festivalul Medieval de la Sighisoara nu se mai tine anul acesta in ultimul week-end al lunii iulie, asa cum s-a tinut in ultimii 24 de ani, a anuntat primarul orasului, Ovidiu Malancravean, citat de Agerpres. S-a ajuns in aceasta situatie deoarece Primaria Sighisoara nu a facut din timp demersurile pentru organizarea evenimentului si fiindca au existat contestatii cand s-au anuntat castigatorii concursului pentru organizarea evenimentelor. Consiliul Local Sighisoara va decide pe 28 iulie daca festivalul nu se va tine deloc anul acesta sau va fi mutat in alta perioada.
Anul trecut la festival au participat circa 20.000 de persoane, din toate colturile lumii, au anuntat organizatorii. Anul acesta, din cauza ca Primaria a anuntat cu o saptamana inainte ca festivalul nu se mai tine, turistii care aveau plaificat sa vina sunt pusi intr-o situatie dificila, in general cazarea si avionul (pentru cei din strainatate) fiind platite din timp. Acestia au de ales intre a pierde banii sau a veni chiar daca festivalul nu se mai tine desi cel mai probabil doreau sa vina exact pentru acest eveniment.
Actualul primar, Ovidiu Malancravean, a declarat ca festivalul nu se mai tine la data stabilita ca urmare a tergiversarii organizarii concursului de proiecte de catre fosta administratie a orasului si apoi a contestatiilor depuse dupa anuntarea proiectului castigator.
"Saptamana trecuta, s-a intrunit comisia pentru solutionarea contestatiilor, care, dupa o munca de cate 12 ore in doua zile, a respins cele doua contestatii pe Legea 350 privind atribuirea contractelor. Urmeaza ca, saptamana aceasta, Consiliul Local sa se reuneasca intr-o sedinta extraordinara, cel mai probabil va fi vineri. Cred ca festivalul nu va putea fi rezolvat intr-o saptamana, probabil voi lua legatura in mod institutional cu castigatorul, sa vedem daca poate fi rezolvat intr-o saptamana. Au fost doua contestatii. E adevarat ca perioada de evaluare a proiectelor a fost in campania electorala si s-a tergiversat destul de mult. Apoi pentru comisia de contestatie aveam nevoie de constituirea noului Consiliu Local, ca sa putem propune noi membri. Deci lucrurile s-au dus putin tavalug si din pacate lucrurile au ajuns aici. Iau in calcul inclusiv amanarea festivalului undeva pentru luna august sau inceputul lunii septembrie, dar deocamdata ne bazam pe ce va hotari CL in sedinta extraordinara", a declarat luni, pentru Agerpres, Ovidiu Malancravean, noul primar al municipiului Sighisoara.
Vineri insa sedinta de Consiliu local nu a mai avut loc deoarece Comisia juridica din Consiliul Local Sighisoara a dat aviz negativ proiectului declarat castigator, iar festivalul nu se mai tine anul acesta in ultimul week-end al lunii iulie.
"Comisia juridica din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sighisoara, intrunita ieri pentru a analiza proiectul depus in baza Legii 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitatii nonprofit de interes general, inregistrat la Municipiul Sighisoara sub nr. 13889/26.05.2016 de catre Asociatia Culturala 'Teatrul Scena', a dat aviz negativ, motivul fiind Anexa 5 din proiectul depus, respectiv Bugetul de venituri si cheltuieli, la punctul II lit. d presupune subinchirierea domeniului public care contravine regimului juridic al domeniului public. Totodata aceeasi comisie considera ca trebuie respectat si art. 136 din Constitutia Romaniei. In sedinta Consiliului Local Sighisoara se va dezbate si stabili data la care poate fi organizat Festivalul 'Sighisoara Medievala', astfel incat festivalul sa se desfasoare in conditiile prevazute de lege", a aratat primarul.
Pentru anii urmatori, Ovidiu Malancravean a spus ca doreste sa faca din timp toate demersurile pentru organizarea Festivalului Sighisoara Medievala, brandul Sighisoarei, astfel incat sa nu se mai ajunga in aceasta situatie, unica in ultimii 24 de ani.
Malancravean a precizat ca va fi luata in discutie inclusiv varianta ca Primaria Sighisoara sa organizeze pe cont propriu acest festival, posibil la sfarsitul lunii august, inceputul lunii septembrie, dar ca deocamdata soarta "Sighisoarei Medievale" XXIV este incerta.
Hotelierii din Sighisoara sunt revoltati de atitudinea administratiei publice locale, pe care o acuza de neglijenta si delasare intrucat nu a organizat din timp manifestarea, si au aratat ca deja primesc semnale negative din partea turistilor, care au rezervat aproape 100% din camere pe perioada cand trebuia organizat Festivalul "Sighisoara Medievala", potrivit Agerpres. Acestia sustin ca, odata intrerupt sirul editiilor festivalului, Sighisoara va pierde acest brand si increderea turistilor si nu va mai fi niciodata ceea ce a fost.
REVOLTATOR De ce nu se mai ține Festivalul medieval de la Sighișoara în acest an
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

570
Începe procesul jafului tezaurului dacic de la Coțofenești: 3 suspecți, aduși în fața instanței
570

7
Expoziţia omagială "Maitec 100", dedicată sculptorului român Ovidiu Maitec se va deschide la Budapesta
7

18
Expoziţia "Vermont şi farmecul Belle Epoque" de la Art Safari New Museum va fi extinsă cu opt lucrări
18

21
Netflix lansează „Rafa”, documentarul despre ultimul an al lui Rafael Nadal, pe 29 mai
21

8.905
VIDEO Ce se află sub locul considerat mormântul lui Iisus: Descoperirea care a reaprins una dintre cele mai mari enigme ale creștinătății
8.905

44
Vedete de la Hollywood semnează o scrisoare deschisă împotriva tranzacției Paramount–Warner Bros
44

20
Un tablou Picasso în valoare de 1 milion de euro va fi câștigat în cadrul unei tombole caritabile
20

102
Fatou, cea mai bătrână gorilă din lume care trăiește în captivitate, sărbătorită la Zoo Berlin
102

37
Cum îți influențează AI alegerile personale și profesionale: „Riscăm să ne pierdem propria voce”
37

22
Solistul trupei Imagine Dragons își lansează primul său joc video
22

32
Papa Leon al XIV-lea face apel la "iertare", la începutul vizitei istorice în Algeria
32

19
TOP CINEMA: "Super Mario Galaxy Movie", pe primul loc la box-office-ul nord-american
19

89
Britney Spears s-a internat voluntar într-un centru de reabilitare: A recunoscut că are probleme cu alcoolul și drogurile
89
















Comentează