Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

REVOLTĂTOR S-a inventat o nouă clauză abuzivă: NU da banca în judecată

rata banca

Mai mulţi clienţi cu împrumuturi în franci reclamă că băncile încearcă să-i facă să semneze documente care ar conţine clauze abuzive. Una dintre instituţiile de credit a încercat să-i facă pe datornici să se angajeze, sub semnătură, că nu vor da în judecată banca. Situaţia a fost semnalată şi de o asociaţie de clienţi, care spune că va depune plângere penală. În apărare, bancherii spun că nu obligă clienţii să semneze actele respective şi că a fost vorba de cazuri izolate, de exces de zel, relateaza Digi24

Mai mulţi clienţi cu credite în franci care au fost transferaţi de la Volksbank la Banca Transilvania se plâng că atunci când au fost chemaţi să li se comunice noile date, banca ar fi încercat să le strecoare clauze despre care nu i-a informat.

Alina Ionescu, clientă a băncii: „Este o clauză unde îmi asum răspunderea că voi plăti la orice curs va fi şi că nu voi mai da banca în judecată. Am reacţionat întrebând angajata băncii de ce mă obligă să semnez acele condiţii generale, din moment ce nu mi le listase, nu mai zic că nici nu le citisem”.

Clienta băncii spune că, în cele 30 de pagini de condiţii generale pe care le-a primit apoi, la cerere, a descoperit prevederi abuzive.

O altă clientă a înregistrat convorbirea avută cu o angajată a băncii.

„Angajata băncii: Cu mine aţi vorbit că trebuie aceste acte semnate ca să luaţi la cunoştinţă, ne asumăm cu toţii lipsa de informare, că nu trebuia”.

Un alt client, care a câştigat procesul cu Volksbank, spune că a precizat în scris că nu acceptă condiţiile puse de banca la care a fost transferat.

Cristian Stan, client al băncii: „Refuz semnarea condiţiilor generale. Îmi taie orice posibilitate de a acţiona în instanţă banca pentru alte posibile abuzuri”.

Banca răspunde acuzaţiilor şi spune că semnarea condiţiilor generale de către clienţii fostei Volksbank nu este obligatorie, iar dacă unii au fost puşi să le accepte, este vorba despre excepţii. Avocaţii clienţilor susţin că instituţia de credit vrea să se apere şi de datornicii care s-ar putea întoarce împotriva băncii.

Mihai Cean, avocat al clienţilor bancari: „Nimic nu-i împiedică pe aceştia să demareze un litigiu împotriva băncii, ca atare banca îi poate atrage în această capcană a semnării condiţiilore generale şi pe aceştia, chiar dacă nu au pornit litigii”.

Problemele clienţilor au fost semnalate şi pe pagina de Facebook a băncii. Ei s-au plâns că la folosirea internet banking-ului li s-a cerut să accepte condiţiile băncii. Unii, din grabă, neatenţie sau nevoie, au semnat aceste clauze. Avocaţii spun că şi alte bănci, precum OTP, încearcă să-i facă pe clienţii care acceptă conversia creditelor în lei să semneze că nu mai dau banca în judecată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.